Articolul 1083 Codul Civil dispune că forţa majoră şi cazul fortuit, exclud deopotrivă răspunderea civilă. Textul se aplică atât răspunderii contractuale, cât şi răspunderii delictuale.
Atât în trecut, cât şi în prezent se recunoaşte unanim că atunci când se pune problema răspunderii civile suntem în prezenţa a două spaţii opuse: spaţial culpei, care angajează răspunderea şi spaţial forţei majore, care exclude existenţa răspunderii. Între cele doua spaţii există o zonă intermediară.
Forţa majoră este un fenomen natural sau social exterior, extraordinar, de nebiruit şi exclude în întregime angajarea răspunderii, dacă a fost cauza exclusivă a prejudiciului . Spre deosebire de forţa majoră, cazul fortuit cuprinde: fenomenele naturale, dacă nu au caracter extraordinar, absolute imprevizibil şi de nebiruit; împrejurările sau fenomenele interne, adică acelea care îşi au originea şi se produc în sfera de activitate a persoanei chemată să răspundă , cauzele anonime şi faptele neculpabile. Aşadar, cazul fortuit este de regulă un fenomen intern, care îşi are originea în câmpul de activitate a pârâtului. De asemenea, cazul fortuit poate fi şi un fenomen extern obişnuit, cum ar fi grindina, bruma, o ploaie torenţială, etc.
Dimpotrivă, forţa majoră, având întotdeauna un caracter extern, este un fenomen extraordinar, absolut imprevizibil şi invincibil. Pentru ca un eveniment sau o împrejurare să poata fi calificată caz de forţă majoră este necesar să prezinte următoarele trei condiţii: să fie externă, imprevizibilă şi inevitabilă.
Forţa majoră constă într-o împrejurare externă şi invincibilă fără vreo legătură cu lucrul care a produs paguba sau cu insuşirile acestuia. Împrejurări ca spargerea unui cauciuc, ruperea unei piese, urmare a unui defect de fabricaţie. Sau altele similare sunt cazuri fortuite, şi nu pot constitui cauze de înlăturare a răspunderii.
Evenimentele de forţă majoră sunt de cele mai multe ori, fenomene extraordinare, străine de activitatea şi voinţa omului, cum sunt: cutremurele, inundaţiile catastrofale, trăznetele.
Imprevizibilitatea se referă , deopotrivă, la producerea împrejurării respective şi la efectele sau urmările sale. Forţa majoră presupune o imprevizibilitate cu caracter obiectiv şi absolute. Imposibilitatea de prevedere a unui eveniment se apreciază luând ca etalon prudenţa şi diligenţa unei persoane ce depune toată grija de care este capabil un om în activitatea sa.
Un eveniment nu poate fi calificat caz de forţă majoră, chiar dacă este imprevizibil, în ipoteza în care există posibilitatea de a preîntâmpina producerea lui şi aceea de a evita efectele sale păgubitoare. Această irezistibilitate trebuie să fie absolută, adică pentru orice persoană.
Principalul efect al forţei majore este excluderea răspunderii civile. Administrarea dovezii ca fenomenul cauzal ce a determinat producerea prejudiciului este un eveniment de forţă majoră, are drept consecinţă înlăturarea răspunderii persoanei care, altfel, ar fi putut fi obligate la reparare. Forţa majoră, fiind un fapt, juridic poate fi dovedită prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Atunci când forţa majoră este singurul fenomen care a provocat prejudiciul , implicit se constată lipsa raportului de cauzalitate între fapta celui care ar fi obligat la reparare şi paguba. De asemenea, indirect, este exclusă culpa pârâtului.
Se poate întâmpla ca forţa majoră să nu fie cauza exclusivă a prejudiciului, acesta fiind provocat de un complex de împrejurări, dintre care numai unul sau unele întrunesc caracterele forţei majore, iar altele sunt simple cazuri fortuite.
În material răspunderii contractuale, forţa majora mai produce ,uneori, încă două efecte: unul extinctiv şi altul suspensiv de executare.
Astfel, atunci când debitorul contractual este în imposibilitate de a-şi executa obligaţiile asumate printr-un contract civil din cauză de forţă majoră, obligaţia se stinge. Deci, forţa majoră are şi un efect extinctiv, în sensul că duce la stingerea obligaţiilor asumate de debitor prin contract.
Forţa majoră produce în materie contractuală şi un efect suspensiv de executare. Efectul este propriu numai contractelor cu executare succesivă şi a celor afectate de un termen şi constă în suspendarea executării obligaţiilor. Aceasta înseamnă că pentru perioada de timp cât durează forţa majoră, creditorul nu poate pretinde de la debitor îndeplinirea obligaţiei contractuale cum ar fi predarea lucrului şi nici daune interese moratorii.