Redacţia "Ghidul locatarului" a înaintat o adresă către organizaţiile reprezentative din Piteşti, respectiv: Asociaţia Oamenilor de Afaceri Argeş şi Federaţia IMM-urilor din Argeş. Scopul scrisorii este de a stabili un program de dezvoltare locală pe care să îl prezentăm autorităţilor locale. Astfel de acţiuni au mai fost făcute de multe organizaţii numai că scopul lor era de a-şi face mai mult imagine şi de a nu contribui efectiv la susţinerea mediului economic piteştean.
Ei bine, "Ghidul locatarului" nu mai doreşte să ia parte la tot felul de licitaţii "suspecte", prin care unele firme sunt avantajate iar altele lăsate să moară.
Ne dorim să stabilim un program amplu de dezvoltare locală, cu o viziune pe cel puţin 5 ani de zile. Un scurt program a fost prezentat şi primăriei Piteşti iar ideile principale pot fi regăsite în articolul "Borduri ne trebuie nouă, domnule primar?!"
De ce vrem oarecum să activăm aceste organizaţii?
Pentru că la prezentarea bugetului local pe 2010 organizaţiile patronale nu au fost consultate în privinţa investiţiilor şi a planului de dezvoltare locală.
Vom reveni cu detalii după ce vom primi un feed-back din partea reprezentanţilor oamenilor de afaceri din Piteşti.

