Guvernul a modificat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (INEMRCM) şi a serviciilor teritoriale de expertiză medicală a capacităţii de muncă pentru a combate pensionările frauduloase de invaliditate.
Decizia a fost luată în condiţiile în care din cele 142.240 de dosare verificate până în prezent, s-a constatat că 1.711 de persoane nu obţinuseră acest drept în mod legal şi, prin urmare, şi-au pierdut pensia.
Prin noile modificări, Consiliul Superior de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă va avea inclusiv competenţa de a propune directorului general al INEMRCM şi, după caz, directorului executiv al Casei teritoriale de pensii sancţionarea medicilor experţi ai asigurărilor sociale pentru abateri privind nerespectarea criteriilor medicale şi a normelor metodologice referitoare la încadrarea în grade de invaliditate. Consiliul Superior poate sesiza Colegiul Medicilor în situaţiile de încălcare gravă a normelor legale în vigoare privind exercitarea profesiei de medic. Pentru a putea realiza cu mai mare acurateţe şi în mod unitar controlul încadrării în grade de invaliditate precum şi pentru a diminua situaţiile în care deciziile de încadrare sunt emise fără a ţine seama de domiciliu, prin apelarea subiectivă la anumiţi medici experţi ai asigurărilor sociale, se reglementează stabilirea obligatorie a arondării teritoriale a serviciilor şi a cabinetelor de expertiză medicală din fiecare judeţ, respectiv din municipiului Bucureşti.

