În campionatul 2009 - 2010, Clubul sportiv H&V Piteşti (HC Argeş) a obţinut rezultate spectaculoase, clasându-se pe locul 3 în Divizia A, cu echipa de seniori, în timp ce echipa de juniori a obţinut titlul de Campionă a României. De asemenea, titlul de golgeter al turneului final 2010 a fost obţinut de Radu Claudiu, jucătorul echipei argeşene.
În pofidă lipsurilor materiale, cu sprijinul logistic şi financiar al Consiliului Judeţean Argeş, clubul de handbal a reuşit să menţină o echipă în Divizia A şi să înfiinţeze mai multe echipe de juniori.
Echipa de juniori 1 a CS H&V Piteşti s-a clasat pe primul loc la turneul semifinal, în grupa 1 a turnelului final, avînd, din trei meciuri, două victorii, cu LPS Bistriţa şi Banatul Timişoara, şi o înfrângere, cu Traian Vuia Reşita. După ce în semifinale a trecut de Extrem Baia Mare într-un mod categoric, în finala turneului a întâlnit echipa gazdă Traian Vuia Reşita, o echipă sustinută de un public numeros, dar şi de oficialităţi ale oraşului şi judeţului, pe care, mulţumită pregătirii fizice şi pshice de excepţie, au învins-o, câştigând medalia de aur.
Handbalul este singurul joc din România care reprezintă ţara la campionate europene, mondiale, olimpiade, o dovadă fiind participarea cu succes a echipelor româneşti în Liga Campionilor. Echipa de tineret a Romaniei unde antrenor este piteşteanul Titel Raduta este calificata la turneul final al Campionatului European din Slovacia din august 2010. Echipa de seniori a Romaniei este calificata la Campionatul Mondial din 2011. Echipa de senioare a Romaniei este calificata la Campionatul European din 2010.
În scopul atragerii a cât mai mulţi tineri către sport, Clubul H&V a organizat meciuri demonstrative în oraşele Mioveni, Curtea de Argeş, Piteşti şi localităţi precum Rucăr, Tigveni, Valea Mare.
După mai multe selecţii la Sala Sporturilor Trivale, s-a reusit crearea a mai multor grupe de Juniori 4, copii clasele 4-5 pentru înscrierea în campionat la nivelul de Juniori 3, tot cu scopul de a atrage cât mai mulţi copii către mişcare şi sport.
Cu ajutorul conducerii Consiliului Judeţean Argeş, Asociaţiei Judeţene de Handbal, s-a reuşit dezvoltarea unor campionate scolare la clasele 5-8 şi cupe la nivelul liceelor în judeţul Argeş, pentru atragerea copiilor către mişcare şi sport, pentru a amplifica spiritul de competiţie şi educaţie prin sport.
Lotul echipei de juniori I, Campioana României
Postea Eduard - portar
Zoana Cosmin - portar
Nicula Ionut - portar
Gojgar Alexandru - portar
Bejinariu Florin - extremă stg.
Moise Silviu - extremă stg.
Avram Andrei - extremă stg.
Radu Claudiu - inter stg.
Pandelica Codrut - inter stg.
Fulga Adrian - centru
Voinea Vlad - centru
Mihalache Catalin - inter dr.
Bolocan Radu - inter dr.
Grosu Paul - extremă dr.
Dragomir Bogdan - extremă dr.
Tinculescu Damian - extremă dr.
Diba Andrei - pivot
Grigoroiu Ionut - pivot
Burcea Daniel - antrenor
Oprescu Alin - antrenor
Avram Dan - antrenor
Pita Ionut - kinetoterapeut
Iancu Adrian - preşedinte
Bolocan Ghe. - vicepreşedinte
Tase Octavian - vicepreşedinte
Nica Sorin - Dir. sportiv
Bejinariu Ghe. - presedinte A.J.H Arges

