Economie de mai bine de un miliard de lei vechi la DAAV
În vremuri tulburi pentru Direcţia Apelor Argeş-Vedea, în plin dezastru financiar şi cu sechestru pus de Finanţele Publice pe toate bunurile instituţiei, directorul general Adrian Moisescu s-a pus pe făcut economii. Prin urmare, acesta a luat la puricat toate contractele instituţiei, în încercarea de a mai tăia câte puţin pe ici, pe colo. Prima soluţie găsită: asigurarea obligatorie a autoturismelor instituţiei pentru 2010 la un preţ de trei ori mai mic decât cel plătit pentru 2009.
Allianz Ţiriac-cea mai bună ofertă
Aşa cum se obişnuieşte la fiecare sfârşit de an, şi Direcţia Apelor Argeş-Vedea (DAA-V) a trebuit să încheie zilele acestea asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. S-a organizat o licitaţie la care au luat parte mai multe firme de asigurări din ţară, iar oferta cea mai bună a venit din partea celor de la Allianz Ţiriac, renumită ca fiind cel mai mare asigurator de pe piaţa românească. Spunem oferta cea mai bună, pentru că la cele 146 de maşini deţinute de Regională, asigurarea în caz de accidente a maşinilor a costat nici mai mult, nici mai puţin de 61.800 de lei. Un preţ avantajos am spune noi, în condiţiile în care, pentru acelaşi număr de maşini, DAA-V a plătit pentru 2009 fabuloasa sumă de 172.071,50 de lei. Practic de trei ori mai mult!
Ciobanu a preferat Astra Sa
La începutul acestui an, mai precis pe data de 6 ianuarie 2009, directorul de pe atunci al Direcţiei Apelor - Dumitru Ciobanu, a organizat şi el o licitaţie de acest gen, dar din câte se pare a ales RCA-ul cel mai scump. Probabil a mers pe considerentul că „are balta peşte", sau cine ştie ce alte interese au mai fost la mijloc, fiindcă altfel nu se explică suma fabuloasă pe care a plătit-o pentru asigurarea aceluiaşi număr de maşini-172.071,50 de lei. Firma care a câştigat licitaţia pentru repararea maşinilor instituţiei în caz de accident, în decursul lui 2009 a fost SC Astra Sa, de-asemenea o firmă de renume pe piaţa asigurărilor obligatorii. Contractul a fost încheiat chiar din 7.01.2009, şi semnat de reprezentanţii Astra Sa, în speţă directorul Laura Drăguţoiu şi consilierul juridic Teodor Banu şi stipula clar că valoarea totală de 172.071,50 lei va fi plătită în patru rate plus avansul de 1.000 de lei. Din partea DAA-V, contractul a fost semnat de directorul Mircea Vasilescu, directorul tehnic Dumitru Ciobanu şi directorul economic Gabriela Ionescu. Ceea ce merită menţionat este faptul că fostul director Ciobanu a participat la licitaţie din funcţia de director tehnic al DAA-V, fiindcă din postura de director general legea nu îi permitea să ia parte la licitaţii.
Sursa: Ziarul Obiectiv Argesean

