Municipalitatea a achiziţionat şi montat indicatoare stradale în tot oraşul. Au fost achiziţionate 2500 indicatoare dreptunghiulare şi 500 tip săgeată. Acestea au fost montate pe 413 stâlpi. Indicatoarele sunt reflectorizante şi au o garanţie de 5 ani. Din păcate, la câteva luni după montarea indicatoarele au început să apară şi problemele. Indicatoarele au început să se exfolieze.
"În tot oraşul sunt circa 40 de plăcuţe cu probleme. Am făcut deja o adresă firmei care le-a montat să le refacă. În circa două săptămâni vor fi înlocuite." ne-a declarat domnul Zichil, directorul SPEPM Piteşti.
Dar exfolierea nu este singura problemă. Dacă luaţi câteva străduţe la picior veţi constata că indicatoarele sunt tăiate strâmb, iar unii stâlpi pe care sunt amplasate indicatoarele au început să ruginească. Întrebarea este cum de a făcut municipalitatea recepţia lucrărilor. Ca să nu mai vorbim că toată afacerea a costat circa 1,4 miliarde lei vechi.

