Anul 2009 a debutat cu o avalansa de cereri prin care firmele isi solicita din proprie initiativa intrarea in procedura de insolventa, estimarea pentru acest an fiind de 25.000 de cereri de insolventa. Insolventa reprezinta acea stare a patrimoniului firmei caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sume de bani disponibile. Agentii economici cel mai probabil vizati de o posibila stare de insolventa sunt in principal cei care au avut o crestere necontrolata in perioada de boom economic si care, in lipsa unor planuri de dezvoltare coerente si a unor previzionari corespunzatoare a riscurilor, se confrunta in acest moment cu o scadere brusca si dramatica a activitatii.
Bineinteles ca, in principal, scopul instituirii procedurii este acela de a spori sansele de redresare, prin aplicarea unui plan de reorganizare care sa ii permita debitorului iesirea din inacapacitate de plata si continuarea activitatii prin achitarea tututor datoriilor.
Din pacate avantajele pe care le prezinta legea insolventei, sunt foarte tentante pentru unii manageri de firme, care surprinsi de criza financiara, nu sunt dispusi sa isi salveze societatea utilizand toate resursele financiare posibile, inclusiv prin a risca banii personali, uitand ca acestia au fost acumulati tot din afacerea care in vremuri insorite le permitea sa ridice dividende considerabile, si cred ca insolventa este o solutie sa redreseze situatia fara a finanta societatea ca si imprumut asociat. Iluzia este ca ei isi vor continua activitatea in mod normal si vor profita doar de avantajele proceduri reorganizarii judiciare care le vor bloca datoriile catre partenerii comerciali, un mod inteligent si controlat de a face fata asaltului creditorilor , datoriile urmand sa fie platite esalonat pe parcursul a trei ani de zile, chiar daca prin aceasta procedura provoaca un val de dificultati pentru partenerii comerciali la care sunt datori, bugetului de stat, institutiilor care i-au finantat. Insa acesti agenti economici care apeleaza la aceasta procedura uita un aspect important; insolventa este asociata cu deteriorarea grava a imagini firmei realizata cu eforturi in timp, a imaginii managerului acesteia fata de clienti, banci, mediul de afaceri. Tocmai din cauza acestor lucruri doar 1.5% din firme au reusit sa iasa din insolventa. Astfel definitia insolventei se transforma in conceptia mediului de afaceri ca fiind esecul sau chiar catastrofa intreprinzatorului, starea, de cele mai multe ori iremediabila, pe care intreprinzatorul ar fi trebuit, dar nu a putut, sa o evite; procedura insolventei este modul in care legea si tribunalele organizeaza esecul in afaceri. Daca afacerea este o aventura, atunci insolventa este consecinta aventurii care s-a terminat prost.
Desigur trebuie sa facem distinctie de acei agenti economici pentru care managerii sai au epuizat toate posibilitatile de a salva firma, si singura solutie in incercarea de a evita falimentul este procedura insolventei ca masura de redresare a activitatii economice.
Printre avantajele deschiderii unei astfel de proceduri de catre societatea aflata in insolventa se numara:
-stoparea curgerii dobanzilor, penalitatilor, majorarilor de intarziere pentru datorii
-toate actiunile juridiciare si extrajudiciare formulate impotriva debitorului se suspenda,
-furnizorii de servicii- electricitate, gaze, apa , telefonie nu au dreptul in perioada de reorganizare sa intrerupa furnizarea acestor servicii daca are calitatea de consumator captiv
-posibilitatea reesalonarii platii creantelor catre creditori etc pe o durata de 3 ani
Procedura reorganizarii judiciare prezinta dezavantajul pentru societatea aflata in stare de insolventa ca va desfasura activitatatea sub supravegherea unui administrator judiciar, rolul asociatilor/actionarilor societatii aflata in insolventa este redus pina la estompare. Practic, de la data deschiderii procedurii insolventei, adunarea generala a asociatilor/actionarilor isi vede suspendate atributiile principale.Firma care a intrat in procedura insolventa, va propune un plan de reoganizare, care poate fi confirmat chiar si in contra vointei creditorilor, intrucit nu este necesar consimtamantul tuturor creditorilor, ci numai votul majoritatii acestora, pe clase de creante, pentru planul de reorganizare. Pe durata perioadei de reorganizare, administratorul judiciar trebuie sa inainteze rapoarte trimestriale judecatorului sindic si adunarii creditorilor. Imprumutatorii si partenerii de afaceri care continua sa acorde credite sau sa faca afaceri cu un debitor insolvabil dupa inceperea procedurii au o creanta preferentiala pentru aceste imprumuturi in eventualitatea in care debitorul intra in faliment ca urmare a esecului planului de reorganizare.Insa in realitate faptul ca aceasta procedura este o procedura publica ce afecteaza considerabil credibilitatea debitorului, pe langa dificultatile pe care le va avea cu furnizorii si clientii sai care vor evita colaborarea cu acesta, nici o banca nu poate acorda credite unui debitor aflat in reorganizare, intrucat un debitor aflat in insolventa este déjà inscris pe listele negre ale sistemului bancar.
Deschiderea procedurii de insolventa se poate face in momentul in care o datorie mai mare de 10.000 de lei este intarziata mai mult de trei luni.
Datoriile care sunt scadente la momentul intrarii in insolventa nu se mai platesc decat in baza unui plan de organizare, fara a mai achita dobanzi penalizatoare, si se intinde pe o perioada de trei ani. Datoriile curente trebuie insa platite la timp.
Legea insolventei este imperfecta, lasind loc unui lung sir de viitoare amendamente, regulile sunt glisante si pline de
exceptii, iar realitatea procedurilor de insolventa in Romania este, de multe ori, departe si de lege si de reguli, ea trebuie folosita numai de acei debitori onesti si nu de aceia care vor sa profite doar de avantajele acestei legi in in conditiile unui management care evita sa riste sursele finaciare retrase sau deturnate din societate in vremuri insorite, pentru redresarea societatii si deblocarea partenerilor sai (furnizori, begetul de stat, institutii finaciare, salariati).
Managerii firmelor trebuie sa ia in considerare ca unul din obiectivele procedurilor de insolventa este si sanctionarea debitorilor sau managerilor vinovati de aducerea intreprinderilor lor in stare de insolventa. Cei sanctionati sunt purtatori ai unui adevarat stigmat, care ii impiedica sa revina in afaceri pe perioada insolventei, precum si pe o perioada de 5-7 ani ulterior inchiderii procedurii. In practica, distinctia in raport de culpa este fie greu de facut, fie neobservata de catre tribunalul care aplica santciunea. Se intimpla deseori ca efectele de natura personala ale falimentului sa loveasca deopotriva debitorii fraudulosi si debitorii onesti, victime ale conjuncturii nefavorabile. Extinderea stigmatului esecului asupra debitorului onest este una dintre problemele mari si quasi-insolubile ale legislatiei clasice a falimentului.
Deasemenea un alt subiect de discutie poate fi reprezentat de cererile de insolventa introduse de unii agenti economici impotriva celor de la care au de recuperat creante comerciale restante de peste 3 luni. Si in acest caz legea insolventei este folosita incorect, ca un instrument de constrângere a debitorului pentru a-l forţa să plătească sub ameninţarea falimentului. Insa Legea insolvenţei nr. 85/2006 nu a fost concepută ca un act normativ care să se aplice pentru recuperarea creanţelor. Ea reprezintă o procedură concursuală la care sunt chemaţi să participe toţi creditorii debitorului aflat în stare prezumată de insolvenţă. În acest context, creditorul va trebui să concureze la recuperarea creanţei si cu alţi creditori la fel ca el, dar si cu cei cu rang privilegiat (care au prioritate la recuperarea creanţei - n.n.), cum ar fi creanţele bugetare sau creanţele ipotecare, ceea ce micsorează considerabil sansele celui care introduce cererea de insolvenţă de a-si recupera propria creanţă, acesta fiind nevoit să astepte să se împartă averea debitorului în ordinea de preferinţă stabilită de lege. Deci chiar daca el a solicitat intrarea in insolventa a partenerului sau comercial care nu i-a platit sumele indreptatite, se poate afla in situatia ca la masa credala sa nu fie proritar si asa isi distruge singur toate sansele de recuperare a sumelor. Solutia cea mai buna cånd un comerciant are de recuperat o creanţă consta in acţiunea în justiţie, în baza Ordonanţei nr. 5/2001 privind somaţia de plată, care prevede o procedură simplificată, cu termene mai scurte decât în dreptul comun. Procedura somaţiei de plată se desfăsoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor care reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contracte în care sunt prevăzute drepturi si obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.
Mai este si Ordonanţa de Urgenţă nr. 119/24 octombrie 2007, care reglementează măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale. Este, ca si somaţia de plată, o procedură simplificată, cu caracter de urgenţă, si se aplică creanţelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale. Practic, o cerere corect formulată si care conţine toate înscrisurile de care părţile înţeleg să se folosească, în baza acestui act normativ, poate fi soluţionată chiar si la primul termen de judecat.
In alta ordine de idei, exista o initiativa legislativa de modificare a legii romanesti a insolventei , in sensul extinderii protectiei acesteia si la debitorii persoane fizice din Romania , care se refera la la ajustarea debitelor, daca persoana fizica are un venit regulat, permitand unui debitor sa-si pastreze proprietatea si sa-si plateasca debitele in timp, in mod obisnuit in 3 pana la 5 ani. Este o lege binevenita si care speram sa fie folosita cu mai multa ratiune de cei care apeleaza la aceasta din randul agentilor economici.
Sica Ionut