În perioada 2007-2013, România va beneficia de aproximativ 197,8 mil. Euro din partea Uniunii Europene ca sprijin prin Fondurile Structurale aferente Programului Operaţional Regional, Axa 1 pentru realizarea priorităţilor naţionale de dezvoltare, în vederea reducerii decalajelor faţă de statele membre UE.
Prin HGR 998/2008 municipiul Piteşti a fost declarat Pol urban de dezvoltare şi beneficiază de 38,8 milioane EURO pentru obiective de investiţii ce se pot finanţa prin Programul Operaţional Regional - axa prioritară 1- SPRIJINIREA DEZVOLTĂRII DURABILE A ORAŞELOR-POLI URBANI DE DEZVOLTARE.
În acest sens Municipiul Piteşti a pregătit un nr. de 12 proiecte, ce urmează sa fie finanţate din aceste fonduri, aferente unor obiective de investiţii a căror implementare va începe în 2011 cu finalizare în iunie 2015, şi anume:
- Modernizarea podului Argeş
- Modernizarea podul peste râul Doamnei
- Sistem de supraveghere pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în zona Podul Viilor-parcul Ştrand din municipiul Piteşti
- Modernizare parcare Bowling
- Modernizare parc Ştrand
- Crearea Parcului Lunca Argeşului
- Modernizare iluminat public zona Podul Viilor-Calea Câmpulung
- Modernizare străzi Calea Câmpulung
- Creare centru multifuncţional
- Modernizare străzi Costache Negri, Târgul din Vale, Lânăriei
- Pasajul Podul Viilor
- Proiect urban-reabilitare infrastructură urbană în municipiul Piteşti
Proiectele sunt depuse la Agenţia de Dezvoltare Sud Muntenia şi se afla în diverse faze de evaluare a conformităţii administrative sau tehnico-economică.
Tudor Pendiuc, ne-a declarat că în luna decembrie 2010 urmează să se semneze primele 4 contracte de finanţare pentru obiectivele de investiţii:
1. Creare parc Lunca Argeşului; 2. Modernizare iluminat public în zona Podul Viilor-Calea Câmpulung ;
2. Sistem de supraveghere pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în zona Podul Viilor-parcul Ştrand din municipiul Piteşti;
3. Modernizare străzi Lânăriei, Târgul din Vale, Costache Negri din municipiul Piteşti;
4. Sistem de supraveghere pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în zona Podul Viilor-parc Ştrand din municipiul Piteşti.

