Începând cu data de 1.01.2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Alături de acest normativ existau şi alte acte normative care permiteau sau nu anumitor categorii de persoane (pensionari, administrator etc.) încheierea contractului individual de muncă.
Pentru clarificare, facem următoarele precizări:
I. Pensionarii:
1. Pentru cei încadraţi în gradul I şi II de invaliditate incheierea unui contract individual de muncă nu este posibilă, deoarece încadrearea în gradul respectiv de handicap presupune tocmai incapacitatea acestora de a presta o activitate profesională.
2. Cumulul pensiei pentru invaliditate de gradul III cu salariul este posibil deoarece invaliditatea de gradul III se caracterizează chiar prin posibilitatea desfăşurării unei activităţi profesionale ( art. 94 lit. c din Legea nr.19/2000).
3. Beneficiarii pensiei de urmaş pot cumula pensia cu veniturile rezultate dintr-o activitate realizată, dacă veniturile brute lunare realizate nu depăşesc o pătrime din salariul mediu brut lunar pe economie.
4. Pentru beneficiarii pensiei anticipate sau anticipată parţial, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul încheie un contract individual de muncă.
5. Pensionarii beneficiari de pensie pentru limita de vârstă pot cumula pensia şi salariul, posibilitate care este însă, în prezent, necondiţionată în sectorul privat.
Cu privire la aceştia, Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice prevede că beneficiarii dreptului de pensie pentru limită de vârstă pot cumula pensia netă cu veniturile realizate numai dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat - 1.693 lei în anul 2009.
Aceste prevederi sunt aplicabile atât persoanelor care sunt în prezent salariaţi, cât şi celor care vor deveni în viitor.
Aceste categorii de pensionari aveau obligaţia de a opta până la 9.XII.2009 între:
- suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii;
- încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actelor de numire.
Neîndeplinirea obligaţiei privind exprimarea opţiunii în termen constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă.
Apare astfel un nou termen de încetare de drept adăugat celor prevăzute în art.56 din Codul Muncii.
Dacă angajatul nu îşi îndeplineşte obligaţia, se poate aplica o amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei de către inspectoratul teritorial de muncă.
6. Copii urmaşi, orfani de ambii părinţi, pe perioada şcolarizării, până la vârsta de 16 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, precum şi nevăzătorii, pot cumula pensia cu salariu deci pot fi angajaţi.
II. Cadrele didactice:
Art. 93 alin.4 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 30/1998 (personalul didactic din învăţământul de stat, precum şi cel al instituţiilor de învăţământ privat autorizate sau acreditate poate îndeplini cel mult două norme didactice cu acordul conducerii unităţii de învăţământ unde este titular cu carnet de muncă).
Aşadar, în prezent, şi în ceea ce priveşte cadrele didactice se aplică regula, în sensul posibilităţii cumulării de către aceştia a unuia sau mai multor contracte de muncă, la angajatori diferiţi. De asemenea, şi cumulul la acelaşi angajator reglementat expres: ,,orele rămase neocupate se atribuie de către directorul şcolii, prin cumul sau plata cu ora, personalului didactic titular, personalului didactic asociat sau cadrelor didactice pensionate (art.16 alin.4).
Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la norma didactică. Calculul salariului cuvenit pentru cumul se face la nivelul postului, cu respectarea dreptului de vechime a persoanelor în cauză la care se adaugă sporurile cuvenite. Calculul salariului pentru cumul se face pe o durată de 10 luni din anul universitar.
III. Administratorii societăţilor comerciale pe acţiuni:
- Art. 1371 alin.3 din legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, introdus prin Legea nr. 441/2006 prevede că o societate comercială nu poate angaja cu contract individual de muncă un administrator.
- Cumul de funcţii este complet interzis în cadrul salariaţilor străini.
- Este interzis cumulul calităţii de salariat cu a celei de administrator, în cadrul aceleiaşi societăţi pe acţiuni.
Dinpotrivă, inspectoratele teritoriale de muncă admit înregistrarea de contracte de muncă încheiate de către societăţile comerciale cu răspundere limitată cu propriul administrator, indiferent dacă au unul sau mai mulţi asociaţi, urmare includerii în COR prin Ordinul nr. 170/179/2008 a funcţiei de administrator societate comercială- cod 241939

