Stimaţi colegi,
Am decis să vă scriu această scrisoare deoarece se apropie unul dintre acele momente importante ale vieţii politice românesti, în care fiecare dintre noi trebuie să ne aducem aminte cu mare băgare de seamă de jurământul depus în Parlament.
Am hotărât să mă adresez dumneavoastră pentru că ştiu că vă pasă de argeşenii care v-au ales în funcţii acum doi ani şi în faţa cărora ne vom întoarce cu toţii peste alţi doi ani. Ştiu că sunteţi oameni de valoare şi că puneţi mai înainte de toate dorinţele cetăţenilor! Ştiu că nivelul de trai al argeşenilor noştri nu are culoare politică, nu este nici la stânga, nici la dreapta! El se regăseste în portofelul şi pe masa votantului nostru, el se vede pe hainele acestuia şi în rechizitele pe care trebuie să i le cumpere copilului pe care îl trimite la şcoală. Am convingerea că atunci când vine vorba despre oamenii Argeşului putem lăsa deoparte lucrurile care ne despart şi putem face echipă, atunci când poporului i-a ajuns cuţitul la os!
Fără îndoială aţi auzit despre intenţia Opoziţiei de a obţine sprijin popular pentru o moţiune de cenzură. Acest sprijin nu întârzie să apară, iar zecile de mii de semnături obţinute deja sunt o dovadă în acest sens. Este clar că semnăturile cetăţenilor în favoarea unei moţiuni de cenzură nu sunt suficiente, deşi ar trebui să fie un semnal suficient pentru ca Guvernul să-si dea demisia. Pe lângă semnături avem nevoie şi de voturile parlamentarilor. Dar nu opoziţia are nevoie de aceste voturi, ci românii! Argeşenii au nevoie de voturile dumneavoastră la moţiune pentru a putea instala un Guvern care să ia măsuri în favoarea lor, nu împotriva lor!
Fără îndoială în ultimele luni aţi avut mult de reflectat, iar rezultatele au fost satisfăcătoare. Fără îndoială că v-aţi întâlnit, asemenea mie, cu sute de argeşeni, care şi-au pus inima pe tavă în faţa dumneavoastră, rugându-vă să găsiti o soluţie pentru a le uşura viaţa de zi cu zi. Sunt convins că aţi auzit cum alegătorii noştri se plâng că nu se mai ajung cu banii, că majorarea TVA şi tăierea salariilor cu 25% îi aruncă în pragul disperării. Sigur aţi auzit de oameni care nu îşi mai pot plăti rata la bancă şi nu mai dorm noaptea din acest motiv. Sigur aţi văzut mame speriate că nu pot cumpăra cele trebuincioase începutului de an şcolar. Sunt convins că bătrânii noştri cu lacrimi în ochi, cu talonul de pensie într-o mână şi reţeta de la doctor în cealaltă v-au înduioşat. Fără îndoială v-aţi gândit că noi, politicienii le-am promis cu toţii, vieţi mai bune alegătorilor noştri şi că trebuie să ne ţinem de cuvânt!
Sunt sigur că v-aţi săturat să mai susţineţi politica antisocială şi antieconomică a guvernului Boc, iar alegătorii trebuie să ştie cine mai susţine şi cine nu mai susţine acest guvern. Liderii PDL v-au impus să nu votaţi, vă transformă în prizonieri de partid !Dacă Emil Boc este atât de sigur că executivul pe care îl conduce se bucură de susţinere, ar trebui să accepte votul nominal pentru ca românii să vadă cu exactitate cine pe cine susţine.
Stimaţi colegi, vă scriu în speranţa că până să fim PSD-işti, PDL-işti, PNL-işti, suntem întâi şi întâi, bărbaţi politici, oameni de stat şi de onoare, că ne aflăm în slujba cetăţenilor şi astfel trebuie să ne unim, chiar şi în cazul în care purtăm culori politice diferite. Stimaţi colegi, vă rog să ascultaţi vocea oamenilor, care spune clar şi răspicat că acest Guvern trebuie să plece! Vă rog, în calitate de parlamentari, să votaţi moţiunea de cenzură! Argeşenii vă vor fi recunoscători şi nu vor uita gestul dumneavoastră!
Deputat PSD, Mircea DRĂGHICI

