Deputatul PSD al Colegiului Curtea de Argeş, Mircea Drăghici a participat la reuniunea Grupului Parlamentar de Sprijin pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.
Prin intermediul Grupului Parlamentar de Sprijin pentru IMM-uri s-a dorit asigurarea cadrului unui dialog permanent dintre membrii Parlamentului şi reprezentanţii CNIPMMR pentru dezbaterea problemelor domeniului IMM-urilor, cu posibilitatea valorificării propunerilor exprimate în cadrul discuţiilor, la nivelul Comisiilor de Specialitate şi apoi în dezbaterile din Plen, în scopul promovării unor măsuri adecvate pentru sprijinirea mediului de afaceri
Mircea Drăghici a declarat că principalele propuneri au vizat stimularea investiţiilor, definirea fiecărei categorii de facilităţi, stabilirea condiţiilor de eligibilitate concrete şi a condiţiilor de procedură pentru acordarea acestora, precum şi a domeniilor prioritare.
În cadrul reuniunii s-a discutat despre îmbunătăţirea proiectului de lege privind parteneriatul public-privat. Parlamentarul social-democrat a precizat că IMM-urile susţin adoptarea unei legislaţii naţionale complete şi coerente în domeniul parteneriatelor public-private instituţionale, pentru absorbţia integrală a fondurilor structurale alocate ţării noastre.
De un interes deosebit s-au bucurat ideile privind recunoaşterea explicită a posibilităţii derulării de parteneriate cu sectorul non-profit, în special cu organizaţiile patronale şi sindicale, care deţin competenţe şi o importantă experienţă; sancţiunile privind penalităţile în cazul neîndeplinirii contractului de ambele părţi; precum şi înfiinţarea unei comisii interministeriale pentru parteneriatele public-privat.
Mai mult, Mircea Drăghici a adăugat că s-a acordat o atenţie specială microîntreprinderilor aparţinând tinerilor întreprinzători, debutanţi în afaceri: „Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) a implementat un proiect de consultare publică a tinerilor cu privire la oportunitatea şi conţinutul unei legi care să-i vizeze în ceea ce priveşte debutul în afaceri. Suportul pentru dezbaterile publice, l-a reprezentat forma iniţială a legii STARTER."

