De o bună bucată de timp, trecem prin centrul oraşului şi putem observa cu ochiul liber truda muncitorilor care încearcă să-l înfrumuseţeze, să-l modernizeze, să-l ridice la standardele oraşelor din Uniunea Europeană. Pentru a afla cât mai multe informaţii, am mers direct la sursă, la domnul primar Tudor Pendiuc, alesul nostru, care ne-a acordat puţin din preţiosul său timp, pentru a ne furniza cât mai multe detalii despre munca dânsului din ultima vreme.
Oraşul nostru este în plin demers de reparaţii. Da-ţi-ne mai multe detalii despre modernizarea oraşului.
În momentul în care am preluat funcţia de primar, am reflectat asupra aspectului unui oraş, cum ar trebui să fie un oraş de care locuitorii să fie mândri, şi care să şi evolueze din punct de vedere economic. Pentru a se dezvolta această ramură, economia, Piteştiul trebuia să aibă un aspect atractiv, aşa că a trebuit să mă ocup de infrastructură, de ordine, curăţenie dar şi de înfrumuseţarea oraşului. Aşa că în urma vizitării unor oraşe din afara ţării am ajuns la concluzia că aş dori ca Piteştiul să arate ca un parc, ceea ce am şi încercat să fac şi iată că am ajuns la sfârşitul drumului ce l-am avut de parcurs, pentru că modernizarea Piteştiului se apropie de final. Tot ce am realizat a fost sub permanenta îndrumare a celor mai buni arhitecţi.
Cu toţii putem observa schimările din centrul oraşului şi ne putem da seama că această modernizare a costat foarte mulţi bani. Ce informaţii ne puteţi da despre acest lucru?
Investiţia a fost făcută în 3 etape. Prima etapă, piaţa Vasile Milea care a costat 15 miliarde lei vechi, etapa a doua în jur de 60-70 de miliarde, iar etapa a 3-a, care este şi cea mai mare din punct de vedere al suprafeţei dar şi al dotărilor peste 120 de miliarde. Fântâna la care s-a lucrat va fi unul dintre punctele cele mai atractive ale municipiului Piteşti. Modelul fântânii este luat dintr-un oraş important al Europei, Barcelona, încă o dovadă a faptului că încercăm să ne ridicăm la standardele europene.
În a treia etapă a modernizării centrului oraşului includem şi fântâna. Ce ne puteţi spune despre costurile ei?
Văzând în alte oraşe ale Europei, tot felul de fântâni, am dorit ca şi piteştenii să beneficieze de o asemenea frumuseţe, aşa că am contactat un specialist francez, căruia i-am dat aproximativ un milion de euro. Această fântână, are o instalaţie computerizată, cu peste 500 de programe muzicale, o fântână cu orgă de lumini şi jeturi, o fântână de care piteştenii vor putea fi mândri. Inaugurarea fântânii va fi pe 9 mai, şi aş dori să rog toate partidele politice să nu politizeze acest eveniment, să nu facă propagandă politică pe seama acestui eveniment.
Un alt eveniment de amploare care a avut loc de curând şi care este specific Piteştiului, este Simfonia Lalelelor. Ce ne puteţi spune despe acest eveniment?
Au fost plantaţi peste 120 de mii de bulbi, a fost o simfonie deosebită şi specială. Am avut ca niciodată oaspeţi străini din SUA, Australia, Turcia, Suedia, Serbia,Olanda, Grecia etc. Cei peste 1200 de copii care au participat la parada florilor, au fost extraordinari, parada fiind apreciată la superlativ. Simfonia Lalelelor şi-a atins pe deplin scopurile pentru care a fost organizată. Toţi vizitatorii au plecat încântaţi de ceea ce au văzut la Piteşti.
Dacă tot am vorbit despre flori, plante în general, spuneţi-ne mai multe despre parcul Ştrand.
Parcul Ştrand, începând cu anul trecut, a intrat într-o profundă modernizare. Am curăţat lacul şi am început consolidarea malurilor. Am realizat 2 podeţe peste acel lac valorificând o insulă din împrejurimi şi am făcut câteva mici reparaţii la teatrul de acolo. În continuare, vrem să construim o toaletă în partea dinspre terenurile de sport. Am modernizat trenuleţul, am lucrat la reparaţia maşinii şi am înmulţit corpurile de iluminat. Nu ne vom lăsa până nu vom face şi reparaţia capitală a teatrului de vară unde acolo vom realiza o structură mtalică de acoperire a sălii de spectacol, astfel încât condiţiile meteorologice nu vor mai afecta manifestările respective. Au fost achiziţionate bărci noi, şi credem că acest parc natural va fi şi mai deosebit după ce vom planta lalele în incinta sa.
Aţi realizat destul de multe proiecte. Ce alte proiecte mai aveţi în plan, pe viitor, pentru oraşul nostru?
Avem foarte multe proiecte. În primul rând fluidizarea circulaţiei. Avem în plan construirea unor pasaje, 3 la număr: pasajul de la Podul Viilor, pasajul Gura Trivălii- Dumbravei şi la stadion. Aceasta ar fi prioritatea absolută, legată de fluidizarea circulaţiei. Apoi protecţia mediului, reconfigurarea multor spaţii verzi din cartiere.
Multe proiecte implică mulţi oameni. Care este cel mai mic salariu al unui angajat din primărie?
Cel mai mic salariu este de 4 milioane jumătate.
şi salariul dumneavoastră la cât ajunge?
Al meu este, conform legii, de 31 de milioane net. Aceste salarii sunt conform legii salarizării demnitarilor, salarii stabilite de Guvern.
În momentul de faţă sunteţi mulţumit de ceea ce aţi realizat pentru oraşul nostru?
Da! Trebuie să fim rău-intenţionaţi să nu recunoaştem faptul că Piteştiul arată mai bine ca oricând. Bineînţeles că nu a ieşit totul aşa cum trebuia. S-au mai depăşit datele, a apărut o legislaţie care ne-a blocat un an de zile. În fine, centrul trebuia să fie gata de anul trecut. Am avut probleme cu constructorii care nu şi-au respectat contractul. Dar în comparaţie cu alte oraşe eu sunt mulţumit de ceea ce s-a făcut în Piteşti.
Piteştiul, din punct de vedere jurnalistic, este situat destul de bine. Care este părerea dumneavoastră despre ziarul nostru. Consideraţi că este un ziar de interes local?
Ziarul dumneavoastră tratează problemele deosebit de importante ale locatarilor, ale proprietarilor şi ale coproprietarilor. Cred că va trebui să penetraţi cu mai multă forţă în asociaţiile de locatari. Fiecare asociaţie trebuie să aibă câte un buletin informativ cu privire la: legislaţia aferentă, cazurile de succes, cazuri de insucces, despre puteri, ce doreşte locatarul şi, nu în ultimul rând, ce se poate face pentru ca toată lumea să fie mulţumită.

