În 1939, regele Carol al II-lea semna actul de înfiinţare a Muzeului Dinicu Golescu, găzduit de ansamblul medieval al Goleştilor, ctitorit în secolul al XVII-lea. Stroe Leurdeanu, unul dintre cei mai importanţi membri ai familiei, înalţă conacul la 1640 iar, la 1646, biserica Sfânta Treime, aflată în vecinătatea ansamblului.
Trecând poarta muzeului, ai sentimentul că aproape 400 de ani îţi defilează sub privire, cu aerul firesc că timpurile evocate nu sunt de atunci, ci curg acum şi aici într-un ritm care îţi taie răsuflarea. Iată-l pe Paul de Alep care, vizitând Argeşul, la 1656, descrie casa Goleştilor ca fiind un "măreţ şi elegant palat". Spătarul Radu Golescu, cel care a fost sfetnicul domnitorului Constantin Brâncoveanu, se îngrijea de viile acestuia, găzduindu-l pe domn atunci când începea culesul viei. Banul Radu Golescu, primul boier luminist al Tării Româneşti, îşi ilustrează spirtul progresist prin idei novatoare, punând bazele învăţământului primar pe moşiile sale, el însuşi dascăl în şcoala de la Goleşti, fiind, totodată, ctitor al bolniţei (spital) pentru săraci, făuritor de drumuri, poduri, mori. Fiii acestuia, Iordache şi Dinicu Golescu, marii cărturari ai Ţării Româneşti, îşi vor înscrie numele în istoria culturii prin contribuţii fundamentale: Iordache (Gheorghe) Golescu prin sprijinirea lui Gheorghe Lazăr care, la 1818, a deschis prima şcoală în limba română la Sf. Sava, în Bucureşti, fiind şi autor al unei gramatici româneşti, Băgări de seamă asupra canoanelor gramaticeşti, precum şi a altor importante lucrări de folclor, filozofie, teatru. Dinicu (Constantin) Golescu a deschis, la 1 mai 1826, prima şcoală superioară în limba română din mediul rural, numită Şcoala Slobodă Obştească de la Goleşti. Aici, toţi copiii beneficiau de lumina învăţăturii fără deosebiri sociale, gratuit, oferind şanse la studiu şi fetelor. Dinicu ne-a lăsat unul dintre cele mai interesante jurnale de călătorie, Însemnare a călătoriei mele, făcută între anii1824,1825,1826 şi publicată în 1826, la Buda - lucrare considerată şi un valoros document sociologic.
Urmele lui Tudor Vladimirescu sunt vizibile la Goleşti, în camera din foişorul de la intrare conducătorul revoluţiei de la 1821 trăindu-şi ultimele trei zile de libertate (18-21 mai 1821).
Intrând în conac, simţi emoţia revoluţionarilor paşoptişti, cei patru fii ai lui Dinicu Golescu şi vărul lor, Arăpilă, fiind artizanii României moderne. Aceştia, după ce au luptat cu arma în mână pe baricadele Parisului, au revenit în ţară unde au organizat, alături de alţi boieri progresişti, revoluţia de la 1848, apoi momentul unionist (1859), Nicolae Golescu renunţând la candidatura pentru tronul Tării Româneşti în favoarea înscăunării lui Al. Ioan Cuza, ales deja domnitor în Moldova.
În conacul de la Goleşti şi-a găsit odihna, în prima noapte pe pământ românesc, Carol I, viitorul rege al României, care fusese adus în ţară de I. C. Brătianu şi Carol Davila .
Interioare sobre şi elegante, cu mobilier baroc şi biedermayer, cu instrumente muzicale de epocă (clavecinul la care a cântat Frantz Liszt), tablouri de remarcabilă valoare artistică (C. D. Rosenthal, Elliescu, Sava HenţIa, Nicolae Grant), pendule care încă măsoară timpul, camera cu parfum oriental - toate împreună redau, emoţionant şi cu rafinament, atmosfera unei case de mari români. Aceştia au trăit dedicându-şi energiile creatoare şi avuţiile moştenite din generaţie în generaţie celor mai înalte idealuri de progres şi modernizare a unei Românii ce trăia într-un nesfârşit şi întunecat ev mediu.
După ce am închis uşa conacului, am înţeles un adevăr simplu şi tulburător:
Goleşti egal patriotism, dragoste de neam, loialitate până la sacrificiu. Este un sentiment special pe care îl retrăieşti la Muzeul Goleşti, de fiecare dată. Ei reprezintă nu numai pagini însemnate din istoria noastră, ci veritabile modele culturale naţionale pe care suntem datori să-i evocăm.