Filarmonica Piteşti deschide cea de-a patra sa stagiune cu solista Luiza Borac. Deşi are rezultate remarcabile pe mapamond, marea pianistă este cunoscută puţin în locurile natale, la Piteşti. De aceea, în pauza dintre cele două părţi ale concertului de deschidere a celei de-a patra stagiuni, Filarmonica Piteşti va organiza o prezentare a cărţii ,,Regăsire - Diaspora Muzicală Românească'', volum realizat de Sebastian Crăciun ce cuprinde 55 de interviuri realizate cu muzicieni de valoare proveniţi din România, 55 de interviuri în care sunt panoramate realităţi muzicale ale ţărilor (în număr de 19) în care aceştia s-au stabilit şi unde fac cinste României. Alături de Luiza Borac, se mai regăsesc violonistul Remus Azoiţei, pianista Dana Ciocârlie, compozitorul Aurel Stroe, violoncelistul Cătălin Ilea, soprana Marina Krilovici, basul Sorin Coliban, mezzosoprana Viorica Cortez, basul Marcel Roşca, pianista Lory Walfisch, violonista Silvia Marcovici ş.a.
Alte amănunte şi... autografe, direct de la Sebastian Crăciun şi Luiza Borac. Deocamdată, să spunem că în aprilie 2007 pianistei Luiza Borac i s-a acordat premiul B.B.C., aşa numitul ,,Oscar'' al C.D.-urilor în Marea Britanie, pentru cea mai bună înregistrare instrumentală: C.D.-ul anului. Înregistrarea dublului-C.D., care întregeşte integrala lucrărilor pentru pian de George Enescu, a fost selecţionată din 1500 de înregistrări concurente atât de către un juriu de specialitate alcătuit din mari personalităţi în lumea criticii internaţionale, cât şi de peste 40.000 voturi ale publicului.
Pianista Luiza Borac, născută la Piteşti, şi-a început primele studii muzicale şi pianistice la Rm. Vâlcea, a continuat la Bucureşti unde a absolvit Liceul de Muzică "George Enescu" şi Conservatorul "Ciprian Porumbescu". În cadrul studiilor care au urmat la Conservatorul din Hanovra, Germania (Hochschule für Musik und Theater Hannover) Luiza Borac a absolvit secţia de solistică cu cea mai înaltă distincţie. Cursuri de măiestrie la Juillard School of Music New York, Como Piano Foundation şi Academia de Vară de la Salzburg au completat educaţia sa muzicală.
Luiza Borac a obţinut peste 30 de distincţii naţionale şi internaţionale printre care: în anul 1998, premiul al II- lea şi medalia de argint la concursul internaţional de pian din Salt Lake City, SUA, premiile I la concursurile internaţionale Viotti-Valsesia Italia şi Mendelssohn Berlin, premiile speciale Mozarteum Salzburg, Richard Wagner Bayreuth, Havergal Glasgow, Tomassoni Köln.
În anul 1999 a fost laureată a Festivalului Young Artists International din Los Angeles, debutând 2 ani mai târziu la New York în renumita sală Carnegie Hall.
În anul 2002 Luiza Borac a câştigat Premiul I Prix d'Oslo, premiul special al juriului şi premiul publicului la Concursul internaţional de pian Grieg de la Oslo, Norvegia.
Activitatea ei concertistică cuprinde recitaluri şi concerte în ţară şi peste hotare: în România, Germania, Marea Britanie, Olanda, Cehia, Italia, Danemarca, Austria, Norvegia, Elveţia, SUA, la Carnegie Hall New York, Concertgebouw Amsterdam, Steinway Hall London şi New York, Radio Hamburg, Liederhalle Stuttgart, sala Puccini Milano, Auditorium Milano, Ateneul Român, Sala Radio, Radio s'Hertogenbosch; la festivalurile Enescu, Aldeburgh, Grieg Oslo, Prokofiev Barbican Centre London, Chopin Viena şi Milano, Recontres Musicales Menuhin, Schleswig-Holstein Musik Festival Germania, Cesky Krmlov Cehia; cu orchestrele Netherlands Philharmonic Orchestra, Orchestrele Radio Köln şi Bucureşti, Utah Symphony Orchestra, Filarmonica Naţiunilor Unite, precum si colaborări cu artişti ca Vladimir Jurowski, Radu Lupu şi Murray Perahia.
În România, Luiza Borac a fost laureată cu premiile 1 şi 2 la concursurile "Lira de aur" Suceava 1982, "Gheorghe Dima" Cluj 1989, "Festivalul artei studenţeşti" Iasi 1989, concursul "George Enescu" şi Premiul criticilor muzicali din România 1991, Trofeul festivalului "Tinere talente" 1992.
Creaţia compozitorului George Enescu ocupă un loc aparte în repertoriul şi preocupările pianistei Luiza Borac. Pentru proiectul de promovare a muzicii enesciene Luiza a fost susţinută de Ministerul Culturii al Saxoniei Hannover în anul 2003 cu bursa de promovare a lucrărilor pentru pian de George Enescu în faţa publicului german.
Înregistrarea C.D.-ului cu Suitele pentru pian de George ENESCU 2003 a fost primită cu entuziasm de critica internaţională - "fabulous playing" Gramophone, "formidable technique and finely nuanced touch" Evening Standard - fiind distinsă cu premiul ‘Star of the Month' al revistei de muzică clasică Fono Forum, Germania, precum şi cu cel al revistei web Music & Vision, Marea Britanie. A urmat C.D.-ul WANDERER cu lucrări de Schubert şi Liszt, de asemenea apreciat cu superlative de presa internaţională - "impressive mastery, pianist of enviable professionalism" Gramophone, "speaks with most musical of means" (American Record Guide).
Cu Dublul C.D. George ENESCU (Avie Records), Luiza Borac a completat integrala lucrărilor pentru pian de Enescu, un proiect unic pe plan mondial până la data actuală - "spectacularly played and recorded" (Los Angeles Times), "Borac's only substantial rival is Dinu Lipatti in the 3rd Sonata" (Gramophone), "cea mai importantă performanţă în istoria discografiei enesciene din ultimii 40 de ani" (D. Avakian, TVR Cultural). În martie 2006, revista americană de muzică clasică Fanfare a ales albumul Enescu ca Story şi copertă, incluzând înregistrarea în Hall of Fame Fanfare. Numeroase emisiuni de radio europene au prezentat aceasta înregistrare alături de ample interviuri. În mod spectaculos, Albumul Enescu a câştigat renumitul premiu B.B.C. Music Award în anul 2007, concurând cu 1500 de C.D.-uri intrate în concurs. În Laudatio-ul juriului B.B.C. s-a consemnat: "Luiza Borac iluminează una din muzicile pentru pian extraordinară şi bogat inventivă, cu o măiestrie subtilă, dar absolută. Acesta este un set pentru a-l plasa pe Enescu printre cei mai mari compozitori de pian, cântat şi înregistrat splendid, expresiv. Recomandat în mod imperativ".
Angajamentul neobosit al Luizei Borac pentru răspândirea culturii şi muzicii româneşti în special a compozitorului George Enescu a fost distins în anul 2007 cu premiul Revistei "Actualitatea Muzicală". La sfârşitul anului 2006 Luiza Borac a susţinut un recital la Palatul Cotroceni, concert organizat sub înaltul patronaj al Preşedenţiei României. A urmat în anul 2007 un recital solo numai cu lucrări enesciene la Sala Mică a Palatului din Bucureşti în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu". Concertul a fost transmis Live şi integrat în portretul realizat de TVR Cultural.
Luiza Borac are atât o intensă activitate discografică, ci şi nenumărate înregistrări pentru radio şi televiziune. Concertele ei au fost transmise de către NDR, MDR Figaro, WDR, BR, Radio Bremen, RAI 3, KYUBC (SUA), Radio Muzical şi Cultural, EBC (Cehia), Classica (Franţa şi Italia), EBU (Europa), Classic FM. Înregistrările ei pe Compact Disc au fost imprimate la casele de discuri Ambitus, BMG Ariola şi Avie Records.
Luiza a cântat multe concerte de binefacere pentru copii români orfani şi ai străzii. Turneul 1991 "Romanian Relief", cu concerte în Barbican Centre London şi în catedrala Coventry, cât şi concertul în Hanovra din anul 2000 au făcut posibile donaţii importante pentru centrele de copii în România. În anul 2008, Luiza a sprijinit cu un amplu concert de binefacere Proiectul MENORAH al regiunii Schaumburg, proiect lansat în memoria victimelor evreieşti din timpul celui de-al doilea război mondial.
În februarie 2009, la invitaţia Festivalului Gina Bachauer din Salt Lake City SUA, Luiza a concertat şi promovat muzica clasică pentru 3000 de copii în 10 şcoli americane. În cadrul acestor programe, lucrările de George Enescu s-au bucurat de un succes deosebit.
În 2009, la Avie Records a apărut C.D.-ul CHOPIN al Luizei care a prezentat Ciclul celor 24 Studii de Chopin, cât şi Lidurile Poloneze în transcripţia lui Franz Liszt. Ziarul Times i-a acordat acestui C.D., imediat după apariţie, distincţia de 4 stele ("subtlety of touch and phrasing, recording of caressing depth), C.D.-ul fiind primit cu entuziasm de către presa internaţională - 'strălucire autentică' (KulturSPIEGEL), 'sunet mai cald decât Pollini şi mai strălucitor decât Arrau' Klassikheute, 'one of the most constantly admirable accounts among current complete editions' (International Record Review). Înregistrarea este şi un omagiu adus regretatului producator John Barnes, realizatorul înregistrărilor enesciene de renume ale Luizei Borac.
În septembrie 2009, Luiza Borac a interpretat, în primă audiţie mondială, lucrarea recent descoperită a compozitorului Robert Schumann, "Ahnung". În acelaşi an, după 10 ani ca artistă Steinway, Luiza Borac a fost inclusă în seria "Wall of Fame" Steinway.
În 2010, a apărut noul Album FRÜHLINGSGLAUBE (Crez de primăvară) al Luizei cu transcripţii pentru pian de Franz Liszt şi Rachmaninoff pe lucrări de Mozart, Schubert şi Tarrega. Albumul este prezentat de Steinway & Sons Hamburg şi este dedicat proiectului de caritate pentru copii orfani şi ai străzii din România.
La Piteşti, Luiza Borac va interpreta, cu orchestra Filarmonicii Piteşti, condusă de dirijorul Tiberiu Oprea, Fr. Chopin- Andante spianato et Grande Polonaise brillante, Variaţiuni La ci darem la mano din Don Giovanni de Mozart, după care va urma vibranta Simfonie a IV-a, Romantica, de Bruckner.

