Începând cu data de 01.07.2009, I.T.M Argeş va desfăşura, pe o perioadă nedeterminată, campania privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată.
Acţiunile de control vor avea caracter inopinat şi se va efectua la toţi angajatorii, indiferent de obiectul de activitate.
S-a luat această măsură întrucât munca nedeclarată constituie un fenomen extrem de nociv, datorită consecinţelor sociale şi economice pe care le produce:
- persoana care prestează munca nedeclarată este lipsită de protecţie socială;
- angajatorul este lipsit de posibilitatea legală de a responsabiliza pe lucrător pentru eventualele pagube produse acestuia;
- bugetul asigurărilor sociale şi bugetul de stat sunt păgubite prin sustragerea de la plata impozitelor şi a contribuţiilor sociale.
Obiectivele generale ale campaniei sunt:
- identificarea angajatorilor care folosesc personal fără forme legale de angajare;
- creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniu relaţiilor de muncă;
- diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale;
- identificarea angajatorilor care utilizează nelegal munca minorilor ;
Obiectivele specifice ale campaniei sunt:
- creşterea numărului de angajatori controlaţi;
- determinarea angajatorilor de a încheia contracte de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare şi de a le înregistra în termenul legal la ITM.
Campania se numeşte O zi pe săptămână , iar controalele se vor efectua într-o anumită zi din săptămână.
O zi pe săptămână, o campanie desfăşurată de ITM Argeş!
postat la 14 iulie 2009 - Codul muncii de GL
Loading
