Ministrul Finanţelor Publice şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au dispus ca personalul ANAF direct implicat în procesul de reorganizare să efectueze ore suplimentare sâmbăta şi duminica, respectiv în 2 şi 3 iulie 2011.
Aceste măsuri au fost luate în vederea preîntâmpinării perturbării activităţii administraţiilor financiare, precum şi pentru a urgenta procesul de rearondare a contribuabililor la noile administraţii competente, iar transferul tuturor informaţiilor necesare să se efectueze în condiţii optime, astfel încât, începând cu data de 5 iulie 2011, toate administraţiile financiare să funcţioneze la standardele stabilite prin procesul de reorganizare.
Menţionăm că activitatea de încasări şi plăţi desfăşurată prin unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului va funcţiona normal, potrivit programului de lucru.
De asemenea, la administraţiile financiare din toată ţara vor funcţiona şi centrele de asistenţă telefonică a contribuabilului, iar pe portalul www.anaf.ro rămân active paginile de informare a contribuabililor.
Informaţii suplimentare se pot obţine şi la numărul de telefon: 031.403.91.60, reţea RDS, Centrul ANAF de asistenţă a contribuabililor şi la numerele de telefon ale Biroului de Metodologie şi Asistenţă pentru Contribuabili din cadrul D.G.F.P. Argeş: 0248.219.534 sau 0248.219.540.

