A început, aşadar, un nou an şcolar. Din păcate, se vorbeşte iarăşi de reformă, de măsuri de tot felul, dar fără conţinut, uitându-se că elevii reprezintă viitorul acestei ţări. Anul şcolar a început în Argeş cu festivism şi mult sclipici, ca peste tot în ţară, dar lucrurile sunt departe de a fi normale într-un sistem de care depinde sănătatea culturală şi morală a naţiunii.
În anul de graţie 2011 sunt copii care trebuie să meargă kilometri întregi pe jos pentru a învăţa sau trebuie să se obişnuiască de mici cu naveta, căci şcolile le-au fost comasate. În acelaşi an, reformele făcute de guvernarea bezmetică a PDL au adus părinţii în asemenea hal de sărăcie, încât nu-şi mai pot mulţi trimite odraslele la şcoală. Aşa că abandonul şcolar a atins cote greu de imaginat. În plus, lipsiţi de o motivaţie, căci piaţa forţei de muncă a fost sugrumată de actuala guvernare, copiii chiulesc pe capete şi nu mai învaţă, luând drept modele personaje mai mult sau mai puţin dubioase care au reuşit în viaţă făcând învârteli sau prin forţa pumnului.
Acum, visul copiilor nu mai este să ajungă dascăli, ci să plece afară. În străinătate, unde cred ei că e mai bine. Iar dascălii se zbat în sărăcie şi umilinţă, fiind la pământ cu moralul după mai bine de doi ani în care drepturile le-au fost lezate permanent. Zeci de şcoli din judeţ au autorizaţii provizorii de funcţionare, reparaţiile şi dotările minime pentru o educaţie corectă şi decentă lipsind sau fiind făcute la voia întâmplării. Directorii numiţi pe criterii politice fac, evident, politica PDL, aşa încât şcoala a devenit şi tărâmul de joacă al portocaliilor care visează să rămână la putere veşnic.
USL propune o viziune modernă asupra sistemului de educaţie, bazat pe ideea că investind în educaţie, investim de fapt în viitorul nostru, al tuturor. De aceea este important ca în cel mai scurt timp să se aloce 6% din PIB pentru educaţie, în caz contrar sistemul de educaţie continuând să se zbată în mediocritate şi convulsii numite, pretenţios, reformă...
Ion Cornel Lazăr,
Preşedinte PC Argeş

