Interdicţia judecătorească este măsura de ocrotire care se ia de instanţa de judecată faţă de persoana fizică lipsită de discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale datorită alienaţiei sau debilităţii mintale, constând în lipsirea de capacitatea de exerciţiu şi instituirea tutelei.
Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice este acea parte a capacităţii civile a omului ce constă în aptitudinea acestuia de a dobândi şi exercita drepturi civile şi de a-şi asuma şi executa obligaţii civile prin încheierea de acte juridice civile.
Punerea sub interdicţie este o măsură de ocrotire şi numai instanţa are competenţa de a hotărî punerea alienatului ori debilului mintal sub interdicţie.
Trei sunt condiţiile de fond necesare pentru punerea sub interdicţie:
- persoana să fie lipsită de discernământ;
- cauza lipsei de discernământ să fie alienaţia ori debilitatea mintală (conţinutul noţiunilor alienaţie sau debilitate este stabilit de medicul de specialitate);
- lipsa de discernământ să nu-i permită persoanei să se îngrijească de interesele sale.
Numai lipsa de discernământ în ceea ce priveşte îngrijirea intereselor proprii poate să ducă la punerea sub interdicţie, iar dacă o persoană din cauza bolii, bătrâneţii sau a unei infirmităţi fizice, deşi capabilă, deci cu discernământ, nu poate personal să-şi apere interesele în condiţii mulţumitoare, i se va putea numi un curator.
Punerea sub interdicţie judecătorească poate fi cerută de oricine are interes şi competenţa aparţine judecătoriei din raza teritorială a domiciliului pârâtului.
După ce s-a primit cererea de punere sub interdicţie, preşedintele instanţei ia măsuri ca aceasta , împreună cu înscrisurile anexate să fie comunicată procurorului .
Procurorul dispune efectuarea cercetărilor pe care le consideră necesare. Procurorul este obligat să ia părerea unei comisii de medici specialişti. Dacă cel a cărui punere sub interdicţie se află internat într-o unitate sanitară, trebuie să se ia şi părerea medicului sub supravegherea căruia se află.
După ce primeşte rezultatul cercetărilor procurorului şi avizul comisiei de medici specialişti, precum şi, dacă este cazul, părerea medicului curant, preşedintele instanţei fixează termen de judecată, dispunând citarea părţilor şi comunicarea cererii şi a tuturor înscrisurilor celui a cărui punere sub interdicţie este cerută.
Judecata se face cu ascultarea obligatorie a concluziilor procurorului. De asemenea, ascultarea pârâtului este obligatorie. Pe baza probelor administrate, după deliberare, instanţa va da hotărârea de admitere ori de respingere a cererii.
Punerea sub interdicţie judecătorească produce două efecte:
a) lipsirea de capacitatea de exerciţiu;
b) instituirea tutelei interzisului.
Lipsirea de capacitatea de exercitiu
Se ştie că, în afară de minorul sub 14 ani, este lipsită de capacitatea de exerciţiu şi persoana pusă sub interdicţie.
De la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, cel pus sub interdicţie este prezumat a nu avea discernământ, cu caracter de continuitate.
Efectul imediat al punerii sub interdicţie lipsirea de capacitatea de exercitiu se manifestă diferit, în funcţie de capacitatea pe care o avea persoana la data punerii sub interdicţie, după cum urmează :
- dacă pusul sub interdicţie este un minor sub 14 ani, efectul lipsirii de capacitatea de exerciţiu nu se produce de la data rămânerii definitive a hotărârii (căci el este, oricum, lipsit de capacitatea de exerciţiu, datorită vârstei), ci de la data când va împlini 14 ani.
- dacă pusul sub interdicţie este un minor între 14 şi 18 ani, se trece de la capacitatea de exrciţiu restrânsă la lipsa capacităţii de exerciţiu;
- în celelalte cazuri , persoana cu deplină capacitate de exerciţiu devine o persoană lipsită de capacitatea de exerciţiu.
Cel lipsit de capacitate de exerciţiu încheie actele juridice civile prin reprezentantul său legal.
Hotărârea judecătorească de punere sub interdicţie rămasă definitivă va fi comunicată de instanţa judecătorească autorităţii tutelare, care va desemna tutore.
Autoritatea tutelară, de acord cu serviciul sanitar competent şi ţinând seama de împrejurări, va hotărî dacă cel pus sub interdicţie va fi îngrijit la locuinţa lui ori într-o instituţie sanitară.
Dacă la data când minorul devine major el se află sub interdicţie, autoritatea tutelară va numi un tutore.
Interdicţia îşi produce efectele de la data când hotărârea a rămas definitivă.
După ce hotărârea a rămas definitivă, ea se va comunica, fără întârziere, de către instanţa judecătorească ce a pronunţat-o instanţei locului unde actul de naştere a celui pus sub interdicţie a fost înregistrat spre a fi transcrisă în registrul anume destinat.