Competiţia naţională adresată municipiilor reşedinţă de judeţ din românia, iniţiată la începutul lunii iulie de Umbrela Verde, cu susţinerea Ministerului Mediului şi Pădurilor, se prelungeşte. Astfel, municipiile reşedinţă de judeţ se pot înscrie pentru titlul de "Capitala Verde a României" până pe data de 20 decembrie, inclusiv.
Sunt invitate să se înscrie în competiţie toate oraşele municipii reşedinţă de judeţ care au dezvoltat o strategie de mediu în oraşul lor, acele oraşe pentru care implicarea responsabilă în mediul în care trăiesc este o prioritate.
Dosarul cuprinde întrebări care privesc strategia de mediu dezvoltată de oraş, programele de colectare selectivă, reciclare şi infrastructura necesară. În plus, vor fi menţionate acţiunile şi proiectele din timpul anului 2010, alături de planurile şi obiectivele viitoare referitoare la protecţia mediului. Mai mult, va fi ataşată o descriere a oraşului din perspectiva punctelor forte, care vor constitui chiar motivele pentru a concura.
Până la această dată sunt înscrise în competiţie 11 primării, şi anume: Alexandria, Braşov, Brăila, Cluj-Napoca, Deva, Sectorul 2 şi Sectorul 6 din bucureşti, Sfântu Gheorghe, slatina, slobozia şi Timişoara.
Gala decernării premiilor pentru "Capitala Verde a României" va avea loc în bucureşti, între 24 şi 28 ianuarie. Oraşul câştigător va beneficia pe întreg parcursul anului 2011 de promovarea, la nivel naţional, cu titlul de Capitala Verde a României. Mai mult decât atât, va primi un set de elemente de signalistică care vor fi montate în oraş pentru a scoate în evidenţă statutul de Capitala Verde a României.
Aşteptăm ca si primarul Tudor Pendiuc să înscrie Piteştiul în această competiţie. Numai că spaţiile verzi au început să dispară rând pe rând.

