Dată fiind situaţia transportului public de persoane prin serviciile regulate, înfiinţarea unei linii de tramvai între oraşele Piteşti şi Mioveni, ca alternativă la actualele mijloace de transport de persoane, Consiliul Judeţean a demarat studiul de fezabilitate fără de care nu poate fi realizat proiectul de construire a liniei de tramvai. Pentru realizarea acestei investiţii, Consiliul Judeţean Argeş va apela la fonduri europene. Este vorba de un studiu pentru transportul în Piteşti şi Mioveni de tipul unui tramvai modern - pentru care trebuie făcut un studiu de fezabilitate pentru a vedea dacă el este sau nu este eficient.
Consiliul Judetean Arges a luat iniţiativa constituirii unei asociaţii intercomunitare care să grupeze toate localităţile limitrofe municipiului Piteşti, in vederea dezvoltării unui sistem de transport public de persoane la nivelul asociaţiei intercomunitare, care să aibă un caracter unitar.
Astfel, s-a ajuns la propunerea construirii unui tronson de drum între Mioveni şi noua centura rutieră a municipiului Piteşti, acest tronson urmând să devină parte integrantă a dumului naţional DN 73 Piteşti - Braşov, care va prelua în totalitate traficul greu dintre Mioveni şi Piteşti, iar actualul drum naţional Piteşti - Mioveni să fie declasat la rang de drum judeţean şi să intre în administrarea Consilului Judeţean Argeş.
Acesta va avea atributele unui transport local şi va fi corelat cu celelalte sisteme de transport: sistemul rutier de transport judeţean, sistemul rutier de transport interjudeţean şi sistemul de transport pe calea ferată (alături de transportul rutier, în zona metroplitană Piteşti se regăseşte şi transportul feroviar).
„Modul în care se face acum transportul între Piteşti şi Mioveni lasă de dorit din punct de vedere al programului, al preţului şi al confortului. Dacă vrem ca cele două oraşe să îşi întrepătrundă interesele şi, mai ales, dacă avem în vedere siguranţa copiilor şi elevilor care fac naveta şi a celor care lucrează, este necesar să avem un mijloc de transport în comun urban modern. Valoarea unui astfel de proiect este semnificativă, aşa că va trebui să accesăm o finanţare europeană, dar şi una bancară, cu o dobândă cât mai mică, plus încă o finanţare a asociaţiei dintre CJ Argeş şi consiliile locale Piteşti şi Mioveni", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu.
În determinarea oportunităţii pentru realizarea unei linii de transport uşor si rapid pe ruta Piteşti - Mioveni, s-au efectuat studii privind traficul, obţinându-se valorile de 136 călători/oră/sens, respectiv 2448 călători/zi/ sens.
Conform specialiştilor, pentru un flux orar de călători pe sens mai mare de 500 călători/oră/sens, capacitatea de transport necesară este de 6 vehicule de 120 locuri pe oră, situaţie în care se justifică implementarea unei linii de transport uşor şi rapid, cu cale prioritară - tramvai uşor.
La momentul actual, cererea de transport pe ruta Piteşti - Mioveni este satisfăcută prin capacitatea mijloacelor de transport alocate, dar există problemele deja menţionate: viteza comercială redusă, lipsa de confort şi siguranţă pentru călători, costuri ridicate, lipsa de ritmicitate - inconveniente ce pot fi depăşite prin promovarea unui sistem de transport modern.
În zona Mioveni, traseul necesită amenajări pentru traversarea căii ferate Ciumeşti - Câmpulung (în sus de actualul pasaj) şi a Râului Doamnei (un pod uşor, altul decât cel existent). Traseul va urma traseul actual în Mioveni, pentru Uzina Dacia Renault putând fi racordat un traseu secundar care să ajungă la pavilionul uzinei, cu staţii la cele 3 porţi ale uzinei.
În perspectiva în care linia de transport rapid va putea fi pusă în aplicare pe toată lungimea ei - adică în momentul în care va fi dată în funcţiune centura de Est, ce va prelua traficul greu - se poate realiza infrastructura necesară pentru crearea unui transport modern, rapid, sigur, confortabil, nepoluant - sistem de transport care s-a constituit într-un model la nivel mondial.
Linia rapidă va asigura fluidizarea traficului urban prin asigurarea unor culoare dedicate mijloacelor de transport public de călători şi celorlalte mijloace de transport, reducerea nivelului de poluare chimică şi sonoră, creşterea vitezei medii de circulaţie a mijloacelor de transport în comun, ceea ce va atrage creşterea numărului de pasageri, creşterea siguranţei traficului rutier, precum şi sporirea confortului în staţiile de transport în comun şi reducerea gradului de aglomerare în mjloacele de transport în comun.

