Pe Calea Bucureşti, în locul fostului laborator de cofetărie, au fost investiţi circa 20 milioane euro pentru ridicarea celui mai luxos hotel din Piteşti, care a angajat şi peste 130 de piteşteni.
În lateralul hotelului se află un spaţiu, proprietate privată, în suprafaţă de 226 mp. Pe acest teren funcţionează o cârciumă, care a primit aviz de construcţie provizorie încă din anul 1993. Imediat după demararea lucrărilor de ridicare a hotelului Ramada, proprietarul cârciumei a solicitat primăriei Piteşti eliberarea unui certificat de urbanism pentru a trece cârciuma în regim de construcţie definitivă.
Comisia tehnică de avizare a documentaţiilor de urbanism a analizat cererea şi a constatat că nu poate fi emisă autorizaţie de construire, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, şi anume: construcţia pentru care s-a cerut autorizaţie de construire iese din aliniamentul aprobat prin Planul Urbanistic Zonal şi creează un calcan în lungime de 17 m către o faţadă principală, iar distanţa de 10 cm faţă de limita de proprietate posterioară încalcă prevederile PUZ-ului din zona centrală, astfel "Clădirile se vor retrage de la limita posterioară la o distanţă de cel puţin jumătate din înălţimea clădirii, măsurate la cornişă, dar nu mai puţin de 5 m."
Pentru a-l putea demola, primăria Piteşti l-a dat în judecată pe proprietar, astfel că pe 14 octombrie va fi primul termen de judecată.
Prorpeitarul cârciumei a ajuns în această situaţie pentru că nu a vrut să-şi vândă terenul la preţul pieţei. Acesta a cerut patronilor de la hotelul Ramada un preţ de 2000 euro/mp, adică 450.000 euro pe tot terenul.
Apică primăria Legea nediscriminatoriu ?
O zicală veche spune că "Unde-i lege, nu-i tocmeală." Adică legea trebuie respectată şi aplicată pentru toată lumea la fel. Numai că se pare că municipalitatea mai face abateri, sau mai închide ochii. Întâmplarea face ca exact pe aceeaşi stradă cu hotelul Ramada să mai fie ridicată o construcţie exact între case. Nu mai spunem că la parter se va face şi un service auto (numai linişte nu vor mai avea locuitorii zonei). Întrebarea care o adresăm celor de la urbanismul oraşului este cum respectă această clădire condiţiile din PUZ ?

