Înainte de a acţiona în justiţie, se recomandă conducerii asociaţiei de proprietari să transmită restanţierului, prin poştă cu confirmare de primire o notificare-somaţie.
Conform legislaţiei, asociaţia de proprietari are dreptul de a acţiona în justiţie pe orice proprietar (privat sau de stat, persoană fizică şi juridică, român sau străin) pentru sumele datorate cu titlu de contribuţie la cheltuielile comune ale clădiri, dacă suma reprezintă o restanţă de cel puţin 3 luni.
Cererea de chemare în judecată va fi formulată către judecătoria competenţă teritorial (în raza căreia îşi are domiciliul pârâtul-restanţierul) de către asociaţia de proprietari reprezentată de către sau de către o altă persoană împuternicită în mod expres de către acesta.
La cerere se ataşează următoarele acte în copie, în două exemplare:
- încheierea judecătorească şi codul fiscal al asociaţiei de proprietari;
- listele de plată din care să reiasă suma datorată;
- centralizator pe apartamentul respectiv semnat de preşedinte şi administrator care să cuprindă cotele restante aferente fiecărei luni în parte, cu calcularea separată a penalităţilor aplicate fiecărei cote şi numărul de zile pentru care au fost percepute;
- procesul-verbal al adunării generale prin care s-a hotărât sistemul de panalizări şi procentul de penalizare aplicat pentru fiecare zi de întârziere;
- facturile de la furnizori cu penalizări şi modul de repartizare a acestora (în situaţia în care asociaţia de proprietari nu are un sistem propriu de penalizare).
Un lucru foarte important este acela , că acţiunea este scutită de plata taxei de timbru.
Executarea silită
Sentinţa dată în favoarea asociaţiei de proprietari, pentru sumele datorate de oricare proprietar, în momentul în care devine definitivă şi irevocabila, poate fi investită cu formula executorie şi pusă în executare prin oricare din modalităţile permise de Codul de procedură civilă.
Astfel, asociaţia de proprietari se va adresa în acest sens unui birou de executori judecătoreşti cu solicitarea de a se iniţia executarea silită asupra bunurilor mobile ale debitorului sau executarea silită prin poprirea pe salariul de la locul de muncă sau pe pensie (plata către asociaţie pentru debitul respectiv fiind efectuată de către angajator sau casa de pensii).
Dreptul de a cere executarea silită a hotărârii judecătoreşti se prescrie după trecerea unui termen de 3 ani de la naşterea sa, adică de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
Acţiunea în numele asociaţiei de proprietari fiind relativ simplă, dacă dosarul conţine toate documentele mai sus menţionate, poate fi făcută de preşedintele asociaţiei sau de către oricare altă persoană din cadrul asociaţiei (administrator, cenzor, membru comitet executiv, proprietar, altă persoană) la costuri de regulă mult mai mici decât atunci când se face angajarea unui avocat.
