După cum cunoaşteţi deja, formularul 112 "Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" se depune începând cu obligaţiile aferente lunii ianuarie 2011, cu termen de depunere până la data de 25 februarie 2011.
În acest context, Direcţia de Finanţe Argeş a anunţat că programul informatic de completare a formularului 112 este operaţional din data de 7 februarie, şi se poate descărca de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală: www.anaf.ro. Declaratia va fi depusă pe formularul de hârtie, însoţită de suportul electronic CD.
Ce măsuri a luat Direcţia de Finanţe Argeş pentru a veni în sprijinul contribuabililor ?
- deschiderea unui numar de suficient de ghişee pentru preluarea declaraţiilor, în funcţie de afluxul zilnic al contribuabililor;
- crearea unui sistem de dirijare a fluxului contribuabililor şi de identificare uşoară a tuturor punctelor de primire a declaraţiei unice şi de acordare a asistenţei privind modul de completare a acesteia, prin afişe, marcaje corespunzătoare şi puncte de informaţii în incinta unităţii fiscale;
- deservirea punctelor de preluare a declaraţiilor cu personal suficient, cu o pregătire corespunzătoare în ceea ce priveşte legislaţia aferentă şi abilităţi de comunicare cu publicul;
- crearea de puncte suplimentare de asigurare a îndrumării şi asistenţei contribuabililor.
- în săptămâna 21 - 25 februarie 2011, programul de lucru cu publicul al unităţilor fiscale va fi următorul:
1. în zilele de 21, 22 şi 23 februarie 2011 programul va fi prelungit, până la orele 18.30;
2. în zilele de 24 şi 25 februarie 2011 programul de lucru va fi organizat în două schimburi, până la orele 20.00;
3. în data de 25 februarie 2011, programul de lucru va fi prelungit, astfel încât să se asigure primirea declaraţiilor de la toţi contribuabilii prezenţi.

