Sub aspect terminologic, dreptul de proprietate comună pe cote părţi este exprimat în literatura juridică, uneori, şi sub termenul de coproprietate. Având în vedere faptul că şi proprietatea comună în devălmăşie este tot o coproprietate, pentru a evita orice confuzie posibilă, facem următoarea precizare: ori de câte ori vom utiliza termenul de coproprietate, ne vom referi numai la proprietatea comună pe cote părţi (obişnuită).
Ceea ce este specific acestei forme a proprietăţii comune este faptul că acelaşi bun, nefracţionat în materialitatea sa, aparţine concomitent mai multor titulari, fiecare dintre aceştia având numai o cotă parte ideală şi abstractă din dreptul de proprietate asupra bunului respectiv.
Nici unul dintre coproprietari nu este titular exclusiv al unei fracţiunui materiale din bun. Dacă bunul ar fi fracţionat în materialitatea lui şi fiecare parte materială ar aparţine în exclusivitate unui proprietar, ar fi vorba de o proprietate exclusivă, şi nu despre o proprietate comună pe cote părţi.
În acelaşi timp, fiecare coproprietar este titular exclusiv asupra cotei părţi ideale, abstracte, din dreptul de proprietate asupra bunului.
Cota parte din dreptul fiecăruia dintre coproprietari poate fi exprimat printr-o fracţie: 1/2, 3/4, etc, sau printr-un procent 50%, 28%, etc.
Obiectul dreptului de proprietate comună poate fi alcătuit atât din bunuri mobile, cât şi din bunuri imobile.
Proprietatea comună pe cote părţi sau coproprietatea obişnuită are următoarele trăsături definitorii: pluralitatea titularilor, divizarea intelectuală a dreptului de proprietate între titulari, unitatea materială a bunului care constituie obiectul coproprietăţii. În plus, acest caz de coproprietate este esenţialmente temporar, fiecare dintre titulari având dreptul să ceară încetarea acestei modalităţi prin partaj.
Două principii caracterizează proprietatea pe cote părţi obişnuită sau temporară.
I. Niciunul dintre copărtaşi nu are un drept exclusiv asupra unei părţi determinate din bun, privit în materialitatea sa.
Din acest principiu rezultă consecinţa că niciun fel de act nu poate fi înfăptuit cu privire la bun, privit în materialitatea lui, fără acordul unanim al copărtaşilor. Este ceea ce se cheamă regula unanimităţii.
Cu titlu de exemplu, un imobil (apartament, casă, teren) asupra căruia au drept de coproprietate două persoane, nu poate fi înstrăinat (vândut) fără ca cei doi coproprietari să-şi exprime acordul în acest sens.
Regula unanimităţii se aplică numai actelor juridice de dispoziţie, iar nu şi în cazul actelor juridice de conservare sau de administrare, care, fiind indispensabile păstrării bunului în patrimoniile coproprietarilor şi profitabile tuturor, pot fi făcute chiar şi numai de către unul sau o parte dintre coproprietari, cu privire la întregul bun.
II. Fiecare copărtaş are un drept exclusiv numai asupra cotei părti ideale din drept.
Spre exemplu, dacă unul dintre coproprietari doreşte să înstrăineze cota sa ideală din dreptul de coproprietate, nu are nevoie de acordul celorlalţi copărtaşi. Altfel spus, în legătură cu cota sa parte din drept, fiecare coproprietar are exclusivitatea.
Avocat Lavinia Bădulescu