Liberalii nu vor picheta sediile PDL, alături de liderii PSD, în ziua judecării recursului preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a declarat duminică, preşedintele PNL Iaşi, deputatul Relu Fenechiu. Pe de altă parte, Relu Fenechiu ar prefera ca la alegerile locale din 2012 liberalii să meargă pe liste proprii.
"Nu sunt de acord cu o astfel de abordare. Consider că suntem obligaţi să lăsăm ca Justiţia să îşi facă treaba. Nu vreau să mă pronunţ asupra vinovăţiei în acest caz. Îmi amintesc de episodul Bivolaru. Nu vom fi alături de ei chiar dacă voi fi dat afara din partid", a spus Relu Fenechiu, conform Hotnews.

