Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a supus dezbaterii grupului tripartit, în formă de document de lucru, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, care cuprinde următoarele reglementări principale privind impozitul forfetar:
- - sunt obligate la plata impozitului forfetar persoanele juridice române care, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent celui pentru care se datorează şi se plăteşte impozitul, îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au înscrisă în actele de constituire ca activitate principală, potrivit legii, una din activităţile cu codurile CAEN prevăzute în anexă şi veniturile totale anuale realizate nu depăşesc 35000 (100000) euro.
- - persoanele juridice române care se înfiinţează în cursul anului şi au înscrisă în actele constitutive ca activitate principală, potrivit legii, una dintre activităţile prevăzute în anexa ataşată, sunt obligate la plata impozitului forfetar începând cu data înregistrării la registrul comerţului, potrivit legii.
- - persoanele juridice române care ies din inactivitate temporară în cursul anului şi au înscrisă în actele constitutive ca activitate principală, potrivit legii, una dintre activităţile prevăzute în anexa ataşată, sunt considerate contribuabili, conform prezentului titlu şi obligate la plata impozitului forfetar de la data ieşirii din inactivitate temporară, potrivit legii.
- - art. 107 din proiect cuprinde prevederi privind calculul impozitul forfetar anual pentru categoria "Restaurante, baruri, cafenele" (cod CAEN 5610, 5621, 5629 şi 5630) şi pentru categoria „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare" (cod CAEN 5510, 5520, 5530 şi 5590).
Valoare impozit forfetar pentru categoria "restaurante, baruri, cafenele" se determină prin aplicarea formulei: k* (0,3*x + 0,7*y), unde: k = 2000, x este o variabilă a cărei valoare diferă în funcţie de rangul localităţii (sat, comună, oraş, municipiu), iar y este variabilă ce poate lua valori diferite în funcţie de suprafaţa utilă (exp. minim: y= 1 pentru o suprafaţă de până la 10m2 inclusiv, iar maxim: y = 24 pentru o suprafaţă cuprinsă peste 221 m2 până la 240m2 inclusiv).
Valoare impozit forfetar pentru categoria „hoteluri şi alte facilităţi de cazare" se determină prin aplicarea formulei: k*x*y, unde: k = 1226, x este variabilă ce poate lua valori diferite, în funcţie de numărul de stele/ margarete (exp. 5 stele/ margarete = 1,50; 4 stele/margarete = 1,25; 3 stele/margarete = 1; 2 stele/margarete = 0,75; 1 stea/margaretă = 0,50) şi y = reprezintă numărul de camere autorizate).
- - referitor la plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale, impozitul se declară şi se plăteşte trimestrial, în sumă de o pătrime din impozitul forfetar anual, stabilit potrivit art. 107, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează impozitul.
- - persoanele juridice plătitoare de impozit forfetar sunt obligate să evidenţieze contabil cheltuielile de amortizare, aplicabil plătitorilor de impozit pe profit.
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România a transmis membrilor săi proiectul Ordonanţei de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/ 2003 privind Codul Fiscal, şi având în vedere observaţiile primite, solicită Ministerului Finanţelor Publice precizări cu privire la următoarele aspecte: argumentarea alegerii domeniilor pentru care se va aplica impozitul forfetar, raportat la numărul de societăţi comerciale din ramura respectivă, nivelul rentabilităţii, ponderea în PIB, contribuţia acestora la bugetul de stat, valoarea activelor gestionate; comunicarea notei de impact, cu privire la efectele aplicării măsurii impozitului forfetar, cu evidenţierea efectelor negative şi pozitive cuantificabile asupra IMM-urilor şi mediului de afaceri.
„Referitor la documentul de lucru privind modificarea şi completarea Legii nr. 571/ 2003, iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice, aflat în dezbaterea grupului tripartit, solicităm ca reglementarea impozitului forfetar să vizeze cu prioritate sectoarele în care activează societăţile multinaţionale şi marile întreprinderi, care au un grad mic de rentabilitate, şi anume: ramura petrolului (industria chimică şi petrochimică); industria tutunului şi industria alcoolului. De asemenea, şi domeniul jocurilor de noroc ar trebui avut în vedere" a declarat Ovidiu Nicolescu - preşedinte CNIPMMR.
Totodată, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România consideră că selectarea domeniilor în care se va aplica impozitul trebuie să se realizeze pe baze economice şi sociale riguroase, pe analize economice şi studii de impact.
Dintre cele 2 propuneri formulate de MFP privind plafonul maxim stabilit pentru aplicabilitatea
impozitului forfetar (de 35.000 euro, respectiv de 100.000 euro), reprezentanţii IMM-urilor consideră mai adecvat plafonul de 35.000 euro, nesusţinând plafonul de 100.000 euro.

