Oamenii, sau mai bine-zis resursele umane au o caracteristică unică pe panoplia de resurse de care dispune o companie, datorită potenţialului de creştere şi dezvoltare, dar mai ales pentru cunoaşterea şi învingerea propriilor limite. O organizaţie de succes porneşte de la premisa că oamenii sunt cea mai importantă resursă a organizaţiei şi, de aceea, această resursă trebuie motivată şi implicată în totalitate în înţelegerea şi realizarea obictivelor firmei. Nu angajăm pentru a ocupa posturi libere, ci pentru a le valorifica potenţialul în scopul dezvoltării firmei.
Alvvimar, companie de referinţă pe piaţa argeşeană, a înţeles valoarea resurselor umane, punând un accent deosebit pe atragerea, motivarea şi pregătirea acestora.
Departametul de Resurse Umane al companiei Alvvimar se poziţionează ca partener strategic pentru celelalte departamente, având o dublă acţiune: în interiorul firmei, asigurându-se de compatibilitatea angajaţilor cu firma, promovează respectul reciproc, colaborarea, comunicarea şi performanţa, cât şi în exterior asigurându-se de atragerea angajaţilor cu potenţial şi a partenerilor strategici pentru realizarea obiectivelor departamentale. În Alvvimar există o bună colaborare între departamentul de Resurse Umane şi Marketing; împreună dezvoltă activităţi pentru angajaţi şi lucrează la promovarea imaginii firmei prin transparenţă şi prin transmiterea de informaţii reale.
Prin dezvoltarea de strategii de recrutare/ pregătire a personalului şi prin stimularea performanţei departamentul de Resurse Umane ajută la adaptarea firmei la mediul concurenţial în care aceasta funcţionează.
Fiind tot timpul un liant între conducere şi angajaţi, preocupându-se tot timpul să creeze un climat favorabil desfăşurării activităţilor, strategia de comunicare a companiei se bazează în primul rând pe acest departament. O atenţie deosebită este acordată integrării noilor angajaţi în organizaţie (atât din punct de vedere social, cât şi din punct de vedere al job-ului şi al culturii organizaţionale) în dorinţa ca noii angajaţi să înţeleagă de la început rolul lor în atingerea obiectivelor companiei.
Trăind într-o societate concurenţială, într-un mediu în care oamenii bine pregătiţi sunt apreciaţi şi consideraţi resurse ale companiei, Alvvimar le oferă angajaţilor săi posibilitatea de a participa la traininguri şi se preocupă de calificarea angajaţilor prin înscrierea la programe de calificare externe companiei.
Alvvimar acordă o mare importanţă team building-urilor, menirea acestora fiind de a suda şi a forma cât mai bine echipa. Rezultatele obţinute în urma acestui gen de evenimente au încurajat organizarea de team buildinguri biannual, acest tip de eveniment devenind deja o tradiţie în companie.
Angajaţii Alvvimar au posibilitatea de a participa şi la alte evenimente care le sunt adresate în exclusivitate: petreceri de sărbători, diferite petreceri tematice
(ECO Party, Halloween Party, Summer Party etc.).
Resursele umane- resursă importantă a Companiei Alvvimar
postat la 10 noiembrie 2008 - Actualitate de GL
Loading
