În 24 mai 2004, o explozie puternică s-a produs la un camion încărcat cu 20 de tone de azotat de amoniu, pe DN 2 (E 85), în localitatea buzoiană Mihăileşti. În urma deflagraţiei şi-au pierdut viaţa 18 persoane - şapte pompieri, doi jurnalişti, corespondenţi ai Antenei 1 la Buzău, Ionuţ Barbu şi Elena Popescu, precum şi localnici care se strânseseră în preajma tirului răsturnat şi persoane surprinse în trafic de explozie.
În data de 24.05.2010 aproximativ două sute de persoane,dintre care militari şi autorităţi locale şi centrale, au asistat la un ceremonial militar şi religios organizat pe marginea DN 2, la monumentul de la Mihăileşti, ridicat în memoria victimelor exploziei din 24 mai 2004 din localitatea buzoiană. La evenimentul care a marcat şase ani de la explozia de la Mihăileşti, în care şi-au pierdut viaţa 18 persoane, s-au aflat şi pompieri, dar şi rude şi prieteni ai victimelor. Ceremonialul militar şi religios a durat o oră.
Din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Cpt. Puică Nicolae" al judeţului Argeş, au participat la ceremonia de comemorare şi au depus o coroană de flori : Col. Diaconu Constantin, Cpt. Pintescu Cătălin şi Cpt. Prunescu Nicuşor.
