Cu sprijinul Consiliului Judeţean Argeş, Consiliul Local Dârmăneşti a obţinut aprobarea proiectului pentru extinderea şi dotarea Şcolii generale I-VIII, satul Piscani, comuna Dârmăneşti, în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa 3 - Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, domeniul de intervenţie 3.4 - reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă.
Valoarea totală a proiectului este de 1.783.286,24 lei, din care cofinanţarea Consiliului Local Dârmăneşti este de 2%. Beneficiarii direcţi ai investiţiei sunt cei 102 elevi ai Şcolii cu clasele I-VIII Piscani. Lucrările constau în construcţia şi dotarea unei săli de sport, a unui laborator de informatică şi grupuri sanitare, pe o suprafaţă de 246,8 mp.
Obiectivul principal al acestui proiect este îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie în comuna Dârmăneşti, pentru asigurarea unui proces educaţional la standarde europene şi a creşterii participării populaţiei şcolare şi a adulţilor la procesul educaţional.

