Simptome ale falimentului unei firme

Într-un moment în care cuvintele insolvenţă, faliment sunt pe primele pagini ale tuturor ziarelor şi revistelor din întreaga lume, fie ele tabloide sau specializate în finanţe, ne punem întrebarea dacă managerii români sunt pregătiţi să dea un diagnostic afacerii lor pentru a putea lua măsuri din timp, pentru a evita gaura neagră a economiei. Fie că vorbim despre falimentul unei firme corporatiste sau al prăvăliei din colţ, singura diferenţă între cele două este cea rezultată din amplitudinea undei de şoc care urmează căderii. Cu cât este mai mare entitatea care dă faliment cu atât mai multe întreprinderi sunt atrase în vârtejul prăbuşirii acesteia. Deşi efectele falimentelor sunt direct proporţionale cu dimensiunea companiilor, cauzele care conduc către eşec sunt de cele mai multe ori aceleaşi. Oricât de complicat ar suna teoriile şi indicatorii care ilustrează modul de funcţionare al pieţelor economice de astăzi, sursa eşecurilor financiare se poate rezuma în câteva cuvinte care nu sunt străine nimănui: lăcomie, iresponsabilitate,  management precar, slaba capitalizare, vulnerabilitate crescută la şocurile financiare de tipul celor existente în prezent, lipsa prognozelor, educaţia asociaţilor firmelor de a nu mai risca în prezent banii personali retraşi din firme prin diverse mijloace, în vremuri însorite de boom economic, pentru a redresa firma.  Mediul actual de afaceri îl putem asemăna cu o mare petrecere, unde totul este permis, dar care se poate termina rău.
Revenind la simptomele stării de falimet, managerii pot utiliza o serie de indicatori care pot fi semnale de alarmă pentru apariţia riscului de faliment al firmei. Mangerul poate începe această analiză cu evaluarea indicatorilor de lichiditate care măsoară capacitatea societăţii de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt, pentru realizarea calculelor fiind utilizate activele circulante (cele mai lichide; cash în bancă şi casă, creanţe, stocuri) şi datoriile cu o scadenţă mai mică de un an, datele necesare se regasesc în bilanţul contabil;
a. Lichiditatea generală/curentă (Current Ratio)=Active circulante/Datorii curente (<1 an); acest indicator trebuie să aibă valori mai mari de 1, adică lichidităţile generate de cash-ul din conturi şi casă, de recuperarea creanţelor şi de valorificarea stocurilor să acopere datoriile curente.
b. Ciclul de conversie a numerarului ( CCC-cash conversion cycle). Se calculează după formula durata de rotaţie a stocurilor + durata de recuperare a creanţelor durata de plată a furnizorilor. Evident, orice companie tinde către un ciclu de conversie a numerarului cât mai mic, idealul fiind ca banii către furnizori să fie plătiţi chiar în ziua în care clienţii îşi plătesc la rândul lor datoriile (CCC=0). Un ciclu de conversie mai mic are ca rezultat o nevoie mai mică de finanţare a cheltuielilor curente prin intermediul creditelor bancare, iar de aici cheltuieli mai mici cu dobânzile şi o stabilitate mai mare a afacerii. Însă un ciclu de conversie a numerarului mare, rezultat dintr-o rotaţie greoaie a stocurilor (stocaj mare rezultat a scăderii vânzărilor), o perioadă mare de încasare a creanţelor de la clienţi şi o perioadă redusă în care furnizorii devin scadenţi la plată), poate avea ca şi consecinţă lipsa de lichidităţi şi intrarea în incapacitate de plată.
c. Fondul de rulment mai este denumit şi capitalul de lucru net (Net Working Capital = NWC), acesta reprezentând sursa permanentă de finanţare a întreprinderii. Pe baza bilanţului, fondul de rulment se poate determina ca diferenţa dintre activele circulante şi datoriile pe termen scurt. Din punct de vedere al gestiunii financiare, fondul de rulment defineşte, pe de o parte, marja de securitate sau de siguranţă privind finanţarea activelor circulante, iar pe de altă parte, cota de autonomie financiară.
Atunci când FR < 0, fondul de rulment negativ se traduce prin faptul  că o parte a datoriilor pe termen scurt au fost utilizate pentru procurarea de active imobilizate; această stare defineşte o abatere de la echilibrul financiar.
Indicatorii de risc/datorii prin determinarea Solvabilităţtii patrimoniale care este reversul insolvabilităţii şi reprezintă aptitudinea agentului economic de-a ‘învinge’ riscul de faliment, adică de a-şi onora obligaţiile la timp, orice perturbare a plăţilor putând determina prejudicii. De aceea, menţinerea solvabilităţii pe termen lung reprezintă o condiţie esenţială a existenţei agentului economic. Indicatorul se determină prin raportul capitalurilor proprii la total pasiv, o valoare de sub 15% a capitalurilor proprii în total pasiv este periculoasă pentru apariţia riscului de falimet .
Gradul de îndatorare (Datorii totale/ Active totale)x 100, evidenţiaza limita până la care societatea îşi finanţează activitatea din alte surse decât cele proprii (credite, datorii la stat şi furnizori). Indicatorul este inversul solvabilităţii patrimoniale, suma rezultatelor celor doi indicatori trebuind să fie 100%. În condiţii normale de activitate gradul de îndatorare trebuie să se situeze în jur de 50%. O limită sub 30% indică o rezervă în apelarea la credite şi împrumuturi iar peste 80% o dependenţa de credite, situaţie alarmantă.
Indicatorii de activitate (de gestiune) sunt indicatorii care relevă eficienţa cu care o societate îşi utilizează activele, prin determinarea rotaţiei stocurilor, a clienţilor, furnizorilor şi a activelor imobilizate prin cifra de afaceri.
Indicatorii de profitabilitate oferă informaţii despre eficienţa cu care o societate îşi utilizează resursele pentru a genera profit. Obţinerea de profit pe termen lung este vitală atât pentru supravieţuirea companiei, cât şi pentru beneficiile aduse acţionarilor sau asociaţilor. Rentabilitatea financiară, în opinia multor economişti este cel mai important indicator de măsurare a performanţelor unei companii reprezentând rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE - return on equity. Indicatorul este calculat ca raport între profitul net obţinut de companie şi capitalurile proprii, acestea din urmă reprezentând practic contribuţia acţionarilor la finanţarea afacerii. O rentabilitate mare a capitalurilor proprii înseamnă că o investiţie materială mică a acţionarilor a fost transformată într-un profit mare, iar asta este cel mai important pentru o afacere: să maximizeze rezultatele resimţite de acţionari ca urmare a investiţiei pe care au facut-o.