Când vorbim de animal de companie ne referim în mare parte la două specii foarte prezente în viaţa noastră, câinele şi pisica. Deşi ambele sunt carnivore prin excelenţă, prezintă deosebiri esenţiale, atât comportamental cât şi biologice, trăsături care sunt evidenţiate încă foarte bine de rudele lor sălbatice. Printre aceste trăsături de care e bine să ţinem cont în creşterea unei pisicuţe îl reprezintă şi metabolismul. Trecerea de la o viaţă foarte activă la una pasivă, de la o alimentaţie bazată în mare parte pe vânat proaspăt la o hrană comercială, supune organismul pisicii la numeroase obstacole. Una din problemele care apar din ce în ce mai frecvent, o reprezintă Boala tractului urinar inferior. Această boală grupează o seamă de afecţiuni caracterizate clinic prin urinare în cantităţi mici şi dese, sau urinare cu sânge. De cele mai multe ori proprietarul nu o sesizează încă de la început, anamneza prezentată medicului veterinar este : pisica mea nu mai mănâncă, nu mai bea apă şi plânge încontinuu.
Boala tractului urinar inferior se datorează unor cauze multiple, pe primul loc situându-se urolitiaza. Se aproximează că la aproximativ 50% din pisici există cristalurie, fără nici o exprimare clinică.
Sindromul se întâlneşte în egală măsură la ambele sexe, mai frecvent după vârsta de un an (maximum între 2 şi 6 ani). El se asociază însă cu grade diferite de obstrucţie în proporţie de 75% la masculi şi numai de 1% la femele. Influenţa rasei este deocamdată controversată. Castrarea joacă numai un rol indirect prin obezitate şi lipsa de mişcare. Lipsa apei de băut în permanenţă este un factor de risc de primă importanţă. Totodată s-a constatat o frecvenţă mai mare a sindromului iarna.
Primele semne ale sindromului urologic felin sunt reprezentate de o urinare greoaie, în cantităţi mici; pisica se va deplesa mai des la litieră , va mima micţiunea cu rezultarea unei cantităţi mici de urină, câteodată fără a face nimic. De cele mai multe ori propietarul este păcălit de mersul la litieră şi dacă nu verifică urinarea va ignora această cauză. Ceea ce-i va atrage însă atenţia va fi starea de agitaţie şi mieunatul dureros la încercările de urinare. Printre semnele clinice mai pot fi şi urinatul în afara litierei şi linsul exagerat al zonei urogenitale. O altă modificare se poate vedea la urina care de cele mai multe ori este roz-roşie.
Sindromul reprezintă o urgenţă, se poate sfârşi rapid în 3-4 zile în funcţie de severitatea bolii. Conform studiilor 39% din pisici cu urolitiază recidivează în interval de 18 luni, 22% din pisicile cu forma obstructivă mor în interval de 6 luni şi numai 40% nu recidivează în acest interval.
La apariţia primelor semne de boală, ideal este prezentarea de urgenţă la un cabinet medical veterinar.
Dr. Priseceanu Ion Horia
Medic veterinar
Cabinet medical veterinar
Farmacie veterinară
Frizerie canină
Str. Smeurei, nr. 84B, Piteşti
Tel: 0722-131108
0248-218585