Somaţia de plată

De la început precizăm ca sediul materiei se află în O.G. 5/2001. Adoptarea O.G. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, care instituie o procedură simplificată de realizare voluntară sau prin executare silită a creanţelor băneşti certe, lichide şi exigibile a fost determinate de necesitatea  accentuării celerităţii şi eficienţei justiţiei civile şi comerciale.
Implementarea acestei proceduri reprezintă o contribuţie importantă la creşterea operativităţii justiţiei, având în vedere, în principal, caracterul sumar şi urgent şi taxa judiciară de timbru fixă ale acestei proceduri.
Creditorul este de la început  fermecat de costurile fixe şi extreme de scăzute, 39 RON, pe care le are, comparativ cu clasica  acţiune în pretenţii unde taxa de timbru se cifrează  pe la 7-10 % din cuantumul debitului. Mai ales la sume mari, această taxă devine deosebit de riscantă şi, apreciind şansele de câştig drept reduse, nu puţini sunt cei care se lasă păgubaşi.
Procedura somaţiei de plată se desfăşoară la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe , lichide şi exigibile, ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani asumate prin contract însuşit de părţi prin semnătura ori în alt mod admis de lege, şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte pretenţii.
Procedura somaţiei de plată este o procedură mult simplificată. Astfel, în cazul somaţiei, creditorul nu este ţinut de îndeplinirea concilierii directe prevăzute de art. 720/1 C.pr.civ ăi evita astfel pierderea unui interval de timp de peste o lună de la declanşarea demersurilor până la promovarea efectivă a cererii de chemare în judecată. Cererile de emitere a somaţiei de plată se judecă în regim de urgenţă şi nu sunt admisibile administrări de probatorii lungi şi controversate.
Din păcate pentru creditorul nostru, care până acum pare a fi evitat toate capcanele birocraţiei din justiţie, de abia acum apar adevăratele sale probleme. Astfel, legiuitorul a creat această procedură simplificată de recuperare a creanţelor, dar a făcut-o pentru cei care ale căror creanţe sunt  certe, lichide şi exigibile, însuşite de pârât în diverse moduri.
Se încadrează deci în prevederile Ordonanţei perfect doar creanţele certe, dar acceptate de debitor, dar care din culpa exclusivă a acestuia nu au fost achitate. Problemele apar atunci când nu există nicio dovadă a recunoaşterii facturilor de către debitor sau când unul dintre cele trei caractere cert, lichid şi exigibil nu există.
Practica judiciară este destul de îngăduitoare cu  recunoaşterea facturilor, asimilând acesteia şi plăţile parţiale şi eventuale recunoaşteri de debit prin procese verbale de conciliere sau în orice altă modalitate explicită. Cel mai frecvent, aceasta este dovedită prin aplicarea stampilei şi semnăturii pe facturi. Tot din practica, dacă există un număr mare de facturi, somaţia va fi emisă pentru toată suma, chiar dacă una-două facturi sunt doar semnate şi/sau ştampilate. Important este să existe în termeni clari recunoaşterea sumei-debit şi a prestării serviciilor/livrării bunurilor din facturi. De asemenea, destul de importantă în această materie este existenţa unui contract în baza căruia s-au emis facturile.
Întrunirea celor trei caractere mai sus menţionate este însă la fel de importantă pentru că suma solicitata trebuie precizată clar, individualizată în RON la momentul cererii de chemare în judecată, neputând avea un caracter incert nici din punct de vedere al existenţei, nici al momentului achitării. Caracterul exigibil rezida în faptul că datoria este scadentă şi trebuie plătită la momentul respectiv. Caracterul lichid impune exprimarea debitului în monedă, în bani.
Competenţa de soluţionare a unei cereri de somaţie de plată aparţine judecătoriei. Sentinţa prin care a fost respinsă cererea de somaţie de plată nu poate fi atacatî, în schimb, cea prin care a fost admisă cererea de somaţie de plată poate fi atacată de către debitor cu acţiune în anulare.
Concluzionând, pe calea acestei Ordonanţe nu sunt admisibile ca şi probe decât acte (care să demonstreze caracterele mai sus enunţate ale creanţei), iar orice dubiu insuflat judecătorului din acest punct de vedere, orice altă necesitate de administrare a unui probatoriu clasic va duce la respingerea somaţiei.