Legat de sesizarea noastră, cum că infractorii s-ar putea da oamenii termoficării, primăria ne-a informat, puţin cam târziu de la solicitarea noastră, că oamenii termoficării vor fi însoţiţi de preşedintele sau de administratorul de bloc. În adresa primită se mai menţionează şi faptul că oamenii termoficării sunt instruiţi în a se comporta şi discuta cu piteştenii contribuabili.
Totuşi, rămân la părerea mea că proprietatea este inviolabilă, conform constituţiei pe care o avem. Păi dacă mă gândesc la unii administratori cărora le cam fuge ochiul, mă întreb oare dacă nu le va deveni ceva tentat în casele în care intră. Cum o dăm, constatăm că nu prea e bine să ne fie călcată proprietatea.
Dar pentru că am observat că termoficarea încă nu a început o campanie mediatică, direct către cetăţean, am sunat la serviciul public local de termoficare să vedem ce se întâmplă de întârzie această informare în masă. Auziţi răspuns ce am primit: cică reprezentanţii termoficării încă xeroxează la cele 70.000 de adrese ce vor trebui să ajungă în cutia poştală a cetăţenilor. La auzul xeroxării a 70.000 de adrese, le-am indicat aşa zişilor specialişti că este mult mai rentabil atât din punct de vedere fincniar, cât şi al timpului să se apeleze la servicii tipografice. Ca să va fac o raportare a costurilor, xeroxarea a circa 70.000 de adrese ar însemna un cost de circa 6.000 Ron, în timp ce costurile de tipărire nu ar depăşi 3.000 Ron, şi ar fi gata în maxim 2 zile.
NOI VREM RESPECT
domnilor funcţionari publici
