Reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi cei ai Băncii Europene de Investiţii au semnat astăzi, la Palatul Victoria, în prezenţa primului-ministru Emil Boc, un acord de împrumut în valoare de 400 milioane euro, care va fi garantat de statul român în proporţie de 80%.
„Garanţia pe care statul român o acordă pentru Ford România este o dovadă a recunoaşterii importanţei şi a locului pe care Ford îl are în economia românească. Sperăm în continuare ca, prin această investiţie, să avem locuri de muncă mai multe în România, transfer de tehnologie şi, evident, extinderea activităţii companiei la standardele pe care şi le doreşte", a declarat primul-ministru Emil Boc.
La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu a arătat că acest proiect este unul vital pentru economia României, cu influenţă majoră asupra produsului intern brut şi a exporturilor.
„Am fost implicat în acest proiect de la început şi sper că o să ajung să văd şi finalul său, peste 18 luni, atunci când Ford va produce 250.000 de maşini anual la Craiova", a afirmat ministrul Finanţelor.
Achiziţia, în anul 2008, a unui procent de 72,4% din acţiunile S.C. Automobile Craiova, de către compania Ford, vizează, în principal, următoarele aspecte:
- extinderea şi modernizarea capacităţilor de producţie existente;
- producţia unor autovehicule şi motoare de nouă generaţie cu consum redus de combustibil.
Investiţia se va realiza parţial printr-un împrumut de la B.E.I. (400 milioane de euro) care va fi garantat în proporţie de 80% de către statul român.
Realizarea investiţiei va avea un impact semnificativ asupra economiei româneşti prin:
- creşterea oportunităţilor pentru noi investiţii;
- vânzări şi transfer de tehnologie pentru furnizorii de componente, îmbunătăţirea expertizei acestora în atingerea standardelor de calitate internaţionale Q1;
- obţinerea de comenzi din partea altor companii constructoare de autovehicule;
- dezvoltarea infrastructurii de transport necesară pentru desfăşurarea operaţiunilor de la Craiova;
- creşterea numărului locurilor de muncă în zonă.

