La invitaţia deputatului liberal Andrei Gerea 19 studenţi din anul I al Universităţii de Stat din Piteşti, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Secţia Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, au asistat la asumarea răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei.
Studenţii piteşteni au urmărit dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor alături de deputatul liberal care le-a explicat procedura asumării. Vizita la Palatul Parlamentului a urmat cu vizitarea grupului parlamentar al PNL unde, în sala de sedinţe, studenţii şi Andrei Gerea au discutat despre desfăşurarea activităţii unui parlamentar, procedurile parlamentare, despre moţiunea de cenzură care tocmai a picat dar şi despre pregătirea unei noi moţiuni de cenzură împotriva asumării răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei.
Andrei Gerea, deputat PNL: "Am promis în campania electorală de la prezidenţiale, la vizita doamnei Adriana Săftoiu la Universitatea din Piteşti, că o să facilitez participarea unui grup de studenţi la o dezbatere în plenul Parlamentului. Mi-am dorit ca acest lucru să se fi întâmplat la votarea moţiunii de cenzură, dar nu a fost posibil. Au fost alţii mai importanţi. Din fericire, ziua următoare a fost tocmai bună pentru că au asistat la asumarea răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei. Adică era vorba despre soarta lor şi ei au fost foarte interesaţi de ceea ce s-a întâmplat în plen."

