Sunte-ţi de acord să vi se ridice maşina?
postat la 05 decembrie 2009 - Consilierul tau local de GL
Încă nu ne-am obişnuit cu sistemul de ridicat maşini din locurile nepermise. Atunci când nu suntem atenţi şi parcăm maşina unde nu trebuie, angajaţi CNCD-ului sunt “atenţi” şi încasează sume importante din buzunarele noastre.
Problema se mai discută şi acum, după atâta timp de când a fost dat drumul la acest sistem, pentru că majoritatea cetăţenilor le displace să li se ridice maşina.
Am auzit păreri şi păreri, însă acum a venit rândul şi domnului cosilier local, Voicu Dorin să îşi spună părerea.
Dumnealui consideră că nu este legal, ca un bun proprietate personală să poata fi ridicat fără voia proprietarului. Nu numai că dânsul consideră nelegal acest fapt, nu este şi nu va fi de acord cu această hotărâre.
Conform contractului, procesul verbal de ridicare a maşinii trebuie însoţit OBLIGATORIU de material foto al autovehicului înainte şi după ridicarea acestuia. Acest lucru nu se respectă întodeauna, adică păgubitul nu primeşte material foto, în concluzie nu i se poate dovedi că maşina a fost parcată neregulamentar. Ceea ce înseamnă că fapta cetăţeanului nu poate fi dovedită, aşa că este cuvântul cetăţeanului împotriva cuvântului organelor CNCD-ului.
Dumnealui sfătuieşte piteştenii ca atunci când li s-a ridicat maşina şi nu au primit toată documentaţia necesară, să plătească, să ridice maşina şi apoi să conteste în instanţă, deoarece sigur vor câştiga pentru că sunt încălcate drepturile constituţionale ale cetăţeanului.
În loc de acest sistem, dânsul consideră că ar fi fost mult mai benefic implementarea unui sistem de amendare a cetăţeanului, printr-o sumă substanţială şi astfel toţi banii ar fi venit în contul primăriei, implicit în buzunarul cetăţeanului şi nu în conturile CNCD-ului.
