Am aflat de curând că domnul primar Tudor Pendiuc doreşte să vină în sprijinul contribuabililor piteşteni prin a le oferi un confort mai crescut. Dânsul doreşte ca străzile să nu mai fie lăsate neasfaltate după ce diferite firme intervin asupra carosabilului pentru a realiza diferite lucrări.
Un lucru demn de apreciat, numai că aşa zisa "taxă de spargere" nu îi aparţine domnului primar, ci unui consilier local, chiar din PSD, şi care mai este şi foarte activ la şedinţele de consiliu local. Nu dorim să îi divulgăm numele pentru că am fi putut s-o facem în urmă cu 2 luni când ne-a vorbit despre această propunere, dar şi despre nişte lucruri interesante cum ar fi de pildă faptul că pe strada unde dânsul locuieşte, o strada era recepţionată ca şi asfaltată, doar că în acte era asfaltată pe jumătate.
Tot respectivul consilier local ne-a precizat şi faptul că nu este de admis ca anumite firme să spargă carosabilul după turnarea covorului asfaltic, iar după terminarea lucrărilor să treacă luni bune fără ca cineva să ia măsuri pentru că "cârpirea" nu s-a mai produs. Dânsul ne-a spus că este de acord, şi chiar ar trebui introdusă o taxă prin care agenţii economici care îşi întârzie termenele de execuţie să fie nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru amânarea finalizării lucrărilor.

