Introducerea taxei fast-food ar putea duce la creşterea preţurilor alimentelor fast-food cu peste 20% şi la disponibilizarea a peste 36.000 de salariaţi, aproape 20% din personalul din industria alimentară, potrivit preşedintelui Romalimenta, Sorin Minea şi preşedintelui Federaţiei din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu. Ministerul Sănătăţii, pe de altă parte, speră ca în urma colectării acestei taxe să strângă suma de aproximativ 1 miliard euro, bani care urmează să fie folosiţi pentru susţinerea programelor naţionale de sănătate.
Ministerul Sănătăţii consideră că cifrele şi procentele avansate de către reprezentanţii patronatelor sunt nerealiste şi nu au bază de calcul
Ministerul Sănătăţii consideră că cifrele şi procentele avansate de către reprezentanţii patronatelor din industria alimentară privind instituirea unei contributii pentru descurajarea consumului alimentelor nerecomandate cu continut crescut de sare, grăsimi, zahăr, cu aditivi alimentari sunt nerealiste şi nu au bază de calcul.
Până în prezent, Ministerul Sănătătţii nu a stabilit lista produselor alimentare nerecomandate care ar putea fi taxate şi nici cuantumul de contribuţii, de asemenea nu au fost avansate cifre pe baza cărora ar putea fi calculate majorări de preţuri la alimente sau disponibilizări de personal.

