Potrivit articolului 650 din Codul Civil patrimonial succesoral se poate transmite nu numai în temeiul legii (la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege), dar şi în temeiul voinţei celui care lasă moştenirea, manifestată prin testament, caz în care moştenirea este testamentară.
Art. 802 din Codul Civil defineşte testamentul ca fiind un act revocabil prin care testatorul, pentru timpul încetării sale din viaţă, dă tot sau de o parte din avutul său.
Testamentul este un act juridic deoarece cuprinde manifestarea de voinţă a testatorului cu intenţia de a produce efecte juridice şi ca atare, pentru a fi valabil trebuie să îndeplinească condiţiile de fond prevăzute de lege pentru orice act juridic
Testamentul este un act juridic esenţialmente personal, în sensul că nu poate fi încheiat prin reprezentare sau prin încuviinţarea ocrotitorului legal.
Sub sancţiunea nulităţii absolute testamentul trebuie să fie încheiat într-una dintre formele prevăzute de lege. Posibilitatea de alegere a testamentului este limitată de formele reglementate strict de lege. Dacă legea nu prevede altfel, efectele dispoziţiilor testamentare se produc numai la moartea testatorului.
Testamentul este un act esenţialmente revocabil. Până în ultima clipă a vieţii testatorul poate revoca sau modifica unilateral dispoziţiile sale testamentare. El are un drept absolut, deci nesusceptibil de abuz de a revoca dispoziţiile testamentare şi sub nici o formă nu poate renunţa valabil la acest drept.
Testamentul trebuie să îndeplinească condiţiile de valabilitate ale actului juridic în general, precum şi unele condiţii specifice. Acesta înseamnă că el trebuie să exprime un consimţământ valabil al testatorului, testatorul trebuie să aibă capacitatea de a testa, iar beneficiarul pe aceea de a primi prin testament, obiectul testamentului trebuie să fie licit şi posibil, şi, în sfârşit, cauza acestuia să fie licită şi morală.
Consimţământul este unul din elementele oricărui act juridic, deci al testamentului, întrucât exprimă voinţa autorului la încheierea actului juridic respectiv.
Lipsa consimţământului, adică a manifestării unilaterale de voinţă în cazul testamantului este sancţională cu nulitatea absolută, acestuia lipsindu-i în acest caz unul din elementele de validitate fără de care nu poate exista.
Potrivit Codului Civil Român este posibil ca o manifestare de voinţă (consimţământ) să fie valabilă, deci neafectată de vicii, dar acest lucru singur nu este suficient pentru a asigura validitatea testamentului, impunându-se în plus ca, pe de o parte, ea să emane de la o persoană cu capacitate de a dispune prin liberalitate, iar pe de altă parte ca persoana în favoarea căruia este făcut tastamentul să aibă capacitatea de a primi liberalităţi.
Nimeni nu poate renunţa în tot sau în parte la capacitatea de a dispune prin liberalităţi.
În categoria incapacităţilor de a dispune includem:
-incapacitatea prevăzută de articolul 806 din Codul Civil, potrivit căruia minorul sub 16 ani nu poate dispune în niciun fel prin testament;
-incapacitatea prevăzută de articolul 807 din Codul Civil, potrivit căruia minorii între 16-18 ani nu pot dispune decât de jumătate din ceea ce ar putea dispune ca majori;
-incapacitatea prevăzută de articolul 809 din Codul Civil potrivit căruia minorii între 16-18 ani nu pot dispune prin testament în favoarea tutorelui lor;
-incapaciatea interzişilor judecătoreşti şi a persoanelor care fără a fi puse sub interdicţie, sunt lipsite de discernământ la momentul încheierii actului de dispoziţie testamentară.
Incapacităţile de a primi prin testament pot fi de folosinţă sau de exerciţiu.
Incapacitatea de folosinţă
-incapacitatea persoanelor fizice până la data deschiderii succesiunii şi a persoanelor juridice care nu au luat fiinţă;
-incapacitatea persoanelor juridice de a primi prin testament liberalităţi care nu corespund scopului lor, determinat prin lege, actul de înfiinţare sau statut;
-incapacitatea medicilor şi farmaciştilor legate de la cei pe care i-au îngrijit în ultima boală de care aceştia au decedat, dar liberalitatea a fost făcută în cursul acestei boli;
-incapacitatea preoţilor de a primi legate de la cei pe care i-au asistat religios în cursul ultimei boli;
-incapacitatea ofiţerilor de marină de a primi legate de la călători aflaţi la bordul navelor în cursul călătoriilor maritime, dacă nu sunt rude cu testatorul.
Incapacitate de exerciţiu
Întrucât acceptarea unei liberalităţi este un act ce depăşeşte sfera actelor de administrare, minorii şi interzişii lipsişi de capacitate de exercitiu nu pot exercita acest drept decât prin reprezentanţii lor legali.
Ca orice act juridic, testamentul pentru a fi valabil trebuie să aibă un obiect determinat, licit şi posibil.
Dat fiind faptul că testamentul produce efecte doar de la data deschiderii succesiunii, înseamnă că valabilitatea obiectului testamentului se apreciază în raport cu acest moment şi nu cu acela al întocmirii testamentului.
După cum s-a subliniat în doctrină, cauza constituie motivul impulsiv şi determinant al testamentului, care, prin reprezentarea mentală a unui scop anume, diferă de la caz la caz. Pentru ca testamentul să fie valabil este necesar să aibă o cauză licită şi morală.
Având în vedere importanţa şi gravitatea efectelor pe care le produc dispoziţiile testamentare şi pentru protejarea, pe cât posibilă a voinţei testatorului împotriva unor influenţe şi presiuni, precum şi pentru a nu lăsa îndoială asupra existenţei şi sensului manifestării de voinţă anumite forme testamentare pe care trebuie să le îmbrace voinţa testatorului pentru a putea produce efecte juridice.
Reglementând o varietate relativ mare de forme testamentare legea consacră condiţii de formă care sunt generale, comune tuturor testamentelor: forma scrisă şi forma actului separat.
Forma scrisă
Indiferent de forma testamentului şi chiar dacă testamentul în împrejurări excepţionale, în toate cazurile testamentul trebuie să fie îmbrăcat în formă scrisă.
Forma actului separat
Pentru a asigura libertatea de voinţă a testatorului şi caracterul personal, unilateral şi revocabil al dispoziţiilor testamentare, legea nu permite ca două sau mai multe persoane să testeze prin acelaşi act, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unei a treia persoane.
Nerespectarea condiţiilor generale de formă ca şi nerespectarea condiţiilor speciale de formă prevăzute pentru diferite feluri de testamente se sancţionează cu nulitatea absolută, şi, ca atare, potrivit dreptului comun, constatarea nulităţii absolute poate fi invocate de orice persoană interesată si, oricand, fie pe cale de exceptie, fie pe cale de actiune, dreptul de a invoca fiind imprescriptibil.
În cele de mai sus am încercat să scoatem în evidenţă câteva aspecte generale referitoare la testament, urmând ca în articolele următoare să reliefăm şi alte noţiuni.