UNPR Argeş salută decizia preşedintelui Traian Băsescu de a transmite Parlamentului, spre reexaminare, Legea pensiilor, având în vedere că UNPR a iniţiat şi a susţinut în Camera Deputaţilor un amendament privind pensionarea femeilor la 63 de ani, şi nu la 65 de ani, cum propunea proiectul de lege.
Amendamentul iniţiat de deputaţii Marian Sârbu, preşedinte UNPR, şi Eugenia Maria Barna, preşedinte al Organizaţiei de Femei UNPR, a fost acceptat de Comisia de muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, dar a fost respins ulterior de plenul Camerei.
Având în vedere condiţiile de viaţă, sociale şi de muncă ale femeilor din România, comparativ cu cele ale femeilor din statele Uniunii Europene, UNPR Argeş a făcut un nou apel către toate partidele parlamentare să voteze amendamentul UNPR privind reducerea nivelului maxim al vârstei standard de pensionare pentru femei, prevăzută în cererea preşedintelui de reexaminare.

