Universitatea din Piteşti participă, alături de alte 58 de universităţi (de stat şi particulare) din toată ţara, la proiectul "Absolvenţii şi Piaţa Muncii - Studiu naţional de monitorizare a inserţiei pe piaţa muncii a absolvenţilor din învăţământul superior". Acesta este coordonat de UEFSICDI - Unitatea Executivă pentru Finantarea Învăţământului Superior, Cercetării, Dezvoltarii şi Inovării şi Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS), în colaborare cu Centrul Internaţional pentru Cercetări în Învăţământul Superior (INCHER) - Universitatea din Kassel, Germania. Studiul este co-finantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU 2007-2013).
În cadrul acestui proiect, absolvenţi ai promoţiilor 2005 si 2009 sunt rugaţi să completeze un chestionar on-line privind inserţia lor pe piata muncii şi aspecte referitoare la calitatea programului de studiu pe care l-au urmat. Chestionarul are un format simplu, accesibil, iar completarea lui durează aproximativ 30 de minute. Confidenţialitatea răspunsurilor este asigurată, întrucât datele furnizate intră sub incidenţa reglementărilor stricte de protecţie a datelor cu caracter personal, iar rezultatele publicate nu permit identificarea respondenţilor.
Aceste date sunt importante pentru că se doreşte într-adevăr îmbunătăţirea programelor de studii şi mai buna lor corelare cu cerinţele pieţei muncii.
În prezent se derulează cea de-a doua etapă de contactare a absolvenţilor în vederea participării la studiu, prima fiind realizată deja la finalul lunii noiembrie 2010. Luna aceasta, peste 3000 de absolvenţi ai Universităţii din Piteşti (care nu au răspuns încă la primul apel) au primit, prin poştă sau prin e-mail, scrisori de reamintire prin care li se solicită completarea chestionarului on-line. Utilizarea mesajelor de reamintire este o metodă care a dat rezultate foarte bune în sensul creşterii ratei de răspuns din partea absolvenţilor, fiind frecvent utilizată în studiile similare desfăşurate în ţări europene. Până acum, la nivel naţional, peste 13 000 de absolvenţi de studii universitare de licenţă au dat curs invitaţiei de participare la studiu
La începutul anului viitor mai sunt planificate încă două etape de contactare a absolvenţilor, în care vor fi trimise şi chestionare în format tipărit celor care au solicitat lucrul acesta (în principal, din cauza lipsei accesului la internet).
La nivel naţional, peste 100.000 de absolvenţi ai promoţiilor 2005 şi 2009 vor fi invitaţi să completeze chestionarul on-line, furnizând astfel informaţii preţioase pentru creşterea, pe viitor, a calităţii programelor de studii oferite de universităţile româneşti.

