Cataramă a susţinut că a vorbit cu oameni din conducerea centrală a PNL şi i s-a propus să candideze pentru funcţia de preşedinte al partidului. "Am fost întrebat în mod clar dacă aş fi de acord să candidez pentru funcţia de preşedinte al PNL. Dacă mi se va propune, voi accepta pe această platformă de participare a partidului la guvernare alături de PD-L. Orice membru al partidului poate candida, conform statului, la preşedinţie. Dacă mi se va propune şi voi fi susţinut, voi face acest lucru. Am mai făcut odată acest lucru, în 1993. Am preluat PNL la 0,8% şi l-am dus în 1996 în Parlament cu 8%", a spus Cataramă în cadrul emisunii 100% cu Robert Turcescu.
Cataramă a mai precizat că nu a vorbit cu niciun membru al PD-L. "Asta este opinia mea, nu de ieri, de azi, opinia mea este că PNL trebuie să formeze şi să participe la fomarea unui guvern de dreapta în România. Dreapta este PD-L şi PNl în acest moment în România. Ţara are nevoie de măsuri de dreapta şi orice alte comentarii nu au nicio legătură cu realitatea", a declarat Cataramă.
În luna august, Cataramă susţinea că candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale va scoate PNL de pe scena politică şi a dat şi un sfat colegilor din PNL: să facă o alianţă cu unul dintre cele două partide mari aflate la guvernare: PSD sau PD-L.
PNL are ca principal obiectiv să rămână şi să crească pe scena politică, a afirmat Viorel Cataramă, averizând că acest lucru nu va fi posibil şi PNL va avea mult de pierdut "dacă legea electorală se va modifica şi vom avea alegeri parlamentare pe scrutin uninominal".
Sursa: www.realitatea.net

