În fiecare an, Ziua Internaţională a Zonelor Urbane se aniversează la data de 08 noiembrie. Prin marcarea în Calendarul Ecologic a acestei date, s-au adus în prim-plan problema urbanizării şi efectele ei asupra evoluţiei durabile a societăţii.
Potrivit Directorului Executiv al ARPM Piteşti, domnul Zoltan Kalman: "Acest eveniment se desfăşoară începând din anul 1949, la iniţiativa profesorului Carlos Maria della Paolera, de la Universitatea din Buenos Aires, în scopul sprijinirii publicului interesat în găsirea unor soluţii, pentru planificarea dezvoltării urbane, fără afectarea mediului înconjurător. Urbanizarea a schimbat faţa lumii şi a adus modificări în viaţă şi mentalitatea oamenilor. "Conflictul" dintre urbanizare şi ecologie se poate rezolva prin schimbarea modului de a gândi, prin respect faţă de mediu pe de o parte şi dezvoltarea durabilă a societăţii pe de altă parte.
Deşi urbanizarea aduce multe beneficii locuitorilor oraşelor, aceasta are şi aspecte negative cum ar fi: aglomerarea urbană, traficul intens şi epuizant care conduc la poluarea atmosferei şi poluare fonică, ce afectează starea de sănătate a populaţiei.
Pentru a evita ca omenirea să intre într-o fază de declin, oamenii secolului al XXI-lea trebuie să facă din comportamentul ecologic o obligaţie esenţială a fiecăruia. Sperăm ca omul să găsească soluţia pentru reconcilierea cu mediul, începând printr-o urbanizare realizată în mod precaut, bazată pe protejarea mediului înconjurător ."
Cu această ocazie, ARPM Piteşti a adresat o invitaţie primăriilor de oraşe şi municipii din judeţul nostru, de a desfăşura acţiuni de educaţie ecologică, în care să fie implicate instituţiile de învăţământ, culturale, etc.
Totodată, ARPM Piteşti va organiza o masă rotundă la Centrul Cultural Piteşti, în data de 09.11.2011, ora 11.00, adresată elevilor de liceu din oraşul nostru.

