La întâlnirea pe care primarul Tudor Pendiuc a realizat-o miercuri la şcoala nr.11 din Craiovei cu piteştenii din cartierele Craiovei şi Războieni au paritcipat şi doi domni de la ITM Argeş. Aceştia au fost trimişi de şefii lor pentru a putea răspunde problemelor ce vor fi ridicate de administratori. Probleme care cu siguranţă vizau contractele de muncă ale acestora. Numai că domnii de la ITM au ridicat umerii şi au plecat capul, sperând că nu va fi "tăiat de sabie".
"Sunt un administrator care nu sunt pensionar. Ce trebuie să facă asociaţia, ce contribuţii trebuie să plătească pentru a fi în legalitate." Aceasta a fost întrebarea adresată de un administrator domnilor de la ITM (foto). Din păcate aceştia au fost total pe dinafară, stârnind reacţii printre administratori de genul "ăştia nu ştiu nimic"
Este un lucru ruşinos să vă prezentaţi la întâlniri cu piteştenii şi să nu le puteţi răspunde. Ar fi bine oare să fiţi penalizaţi la salariu... poate în felul acesta veţi trata problemele mai în serios pe viitor.
Aşa cum v-a transmis şi Tudor Pendiuc aşteptăm punctul dvs. de vedere oficial pentru a fi publicat în ediţia scrisă a ziarului "Ghidul locatarului"

